Mai mulţi elevi din Timişoara vor lua parte la experimente inedite, în cadrul Laboratorului de ştiinţe BayLab.
Laboratorul de științe va fi deschis de luni până vineri, la Universitatea de Vest din Timişoara, imobilul de pe strada Oituz, nr.4.Copiii, cu vârste între 6 şi 12 ani, vor asista la diverse experimente care le va stimula interesul pentru învăţare prin descoperire.
Proiectul educațional este desfășurat în parteneriat cu Bayer România, care se va desfășura între 7 – 11 mai în Timișoara și în alte patru orașe din România.
Cadrele didactice din Timişoara mai pot înscrie copii în program pe site-ul baylab.bayer.ro.
Foto: Facebook
O nouă ediţie a Festivalului Narciselor are loc, sâmbătă şi duminică, în comuna Sălaşu de…
Noaptea Muzeelor se va desfășura, în această seară, în muzeele din județul Hunedoara, însă în…
SCM Timișoara a jucat pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de…
Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…
Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…
Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…