Categorii: Învăţământ

Zece şcoli din Arad vor fi dotate cu 300 de biciclete. Măsuri împotriva absenteismului

Foto: pixabay.com

Inspectoratul Şcolar Arad va cumpăra 300 de biciclete pentru a dota zece şcoli din județ. Este vorba despre școli la care abandonul şi absenteismul sunt mai ridicate.

Reprezentanţii ISJ Arad spun că cele 300 de biciclete vor fi achiziţionate prin intermediul unui proiect mai amplu ce vizează descurajarea abandonului şcolar, denumit ‘Educaţie de calitate pentru toţi’. Acesta a obţinut o finanţare europeană de 5,3 milioane de lei prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, la care se adaugă încă un milion de lei de la bugetul naţional şi bugetul ISJ Arad.

Aproximativ 200.000 de lei vor fi cheltuiţi pentru achiziţia celor 300 de biciclete, care vor avea un preţ mediu de cel mult 660 de lei.

“Ne dorim ca prin activităţile ce vor fi dezvoltate să reducem cât mai mult absenteismul şi abandonul. Cu alte cuvinte, vrem să facem şcoala cât mai atractivă pentru copii”, spune Anca Lupei, inspector pentru proiecte şcolare în cadrul ISJ Arad.

Bicicletele vor fi oferite următoarelor unităţi de învăţământ: Şcoala Gimnazială ‘Al. Mocioni’ Birchiş, Şcoala Gimnazială ‘Ilarion Felea’ Arad, Şcoala Gimnazială nr. 2 Curtici, Şcoala Gimnazială ‘Simonyi Imre’ Satu-Nou (Mişca), Şcoala Gimnazială Fântânele, Şcoala Gimnazială Vânători, Şcoala Gimnazială ‘Mihai Veliciu’ Şepreuş, Şcoala Gimnazială Sântana, Şcoala Gimnazială Fiscut (Şagu) şi Şcoala Gimnaziala ‘Patrichie Popescu’ Bata.

Articole asemănătoare

Muzeul Banatului, intrare liberă în luna iunie la toate expozițiile

Muzeul Național al Banatului își deschide porțile și oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor pe parcursul…

39 de minute ago

Cinci transporturi agabaritice traversează vestul țării

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că cele cinci transporturi agabaritice vor…

49 de minute ago

Începe o nouă etapă de dezinsecție în Timișoara

Acțiunea de dezinsecție este programată în perioada 3 – 10 iunie și se va desfășura…

52 de minute ago

Suporterii Corvinului cer ca data de disputare a Supercupei să nu se modifice

FCSB - Corvinul Hunedoara este primul meci al noului sezon și contează pentru Supercupa României.…

7 ore ago

România s-a calificat la turneul final al Golden League

Naţionala feminină de volei a României s-a calificat la turneul Final Four al Golden League,…

10 ore ago

Două finale și o semifinală în familia Todoni, într-o singură zi

Timișoreanca Anca Todoni s-a oprit în semifinalele probei de simplu la turneul de tenis de…

11 ore ago