Categorii: Social

Marşul naţional ‘Avram Iancu’: 100 de kilometri, pe jos, în memoria eroului moţilor

O nouă ediţie a Marşului naţional ‘Avram Iancu’ a început marți dimineața în satul Vidra, județul Hunedoara, de la casa în care s-a născut eroul moților din Apuseni. Marșul se va încheia sâmbătă în cimitirul de la Ţebea, la capătul a 100 de kilometri ce vor fi parcurşi pe jos de către cei care se vor alătura acestei acţiuni

Grupul a pornit spre oraşul Câmpeni, pentru ca în zilele următoare să treacă prin localităţile Abrud, Mihăileni, Crişcior, Brad şi Ţebea. Evenimentul este organizat de scriitorul Laurian Stănchescu, care va străbate desculţ cei 100 de kilometri dintre Vidra şi Ţebea, în semn de omagiu faţă de personalitatea lui Avram Iancu.

Vom străbate aproape 100 de kilometri până la Ţebea. În toate locurile unde sunt statuile Iancului îl vom celebra, vom aprinde lumânări, vom face de gardă, iar în toate bisericile pe care le vom întâlni în cale vor fi oficiate slujbe pentru sufletul lui Avram Iancu. Grupul va ajunge sâmbătă după amiază la Ţebea şi acolo vom face de gardă, un priveghi pentru Avram Iancu, până duminică dimineaţa.

Participarea la Marşul naţional ‘Avram Iancu’ este liberă. Marşul naţional ‘Avram Iancu’ se află la ediţia a cincea şi precede Serbările Naţionale de la Ţebea, organizate anual în cea de-a doua duminică din septembrie. (Sursa&Foto: Agerpres)

Articole asemănătoare

Oradea conduce aproape trei sferturi, dar pierde și jocul al doilea

Finala din Liga Națională masculină de baschet a continuat la Cluj-Napoca cu meciul secund. Campioana…

2 ore ago

„La începutul sezonului, am notat în vestiar data finalei din Cupa României” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a efectuat astăzi antrenamentul oficial înaintea finalei Cupei României la fotbal. Aceasta va…

3 ore ago

Timișul, Aradul și Oradea, în finala competiției Destinația Anului 2024

Categoria Cea mai bună campanile de promovare va primi puncte exclusiv din partea juriului, nu…

3 ore ago

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România revine la Oradea

Până în data de 19 mai, editurile prezente vor prezenta cele mai recente titluri la…

3 ore ago

Muzeul de Artă din Timișoara refuză să organizeze Noaptea Muzeelor

Angajații Muzeului Național de Artă din Timișoara nu vor deschide porțile instituției de cultură în…

3 ore ago

Peste jumătate dintre participanții la Bursa Locurilor de Muncă, selectați pentru angajare

Potrivit AJOFM Tmiș, dintre cei o mie de participanți, aproximativ șase sute au au fost…

3 ore ago