Categorii: MeteoSocial

Meteorologii avertitzează: Precipitaţiile cuprind întreaga ţară

Meteorologii au emis o atenţionare de vreme rea valabilă de azi, de la ora 13:00 până duminică, la ora 12:00.

În intervalul menționat, în sudul, estul și centrul țării temporar va ploua și se vor cumula cantități de apă de 15-20 l/mp și izolat, mai ales în zona montană, 25-30 l/mp. La munte, la început vor fi precipitații mixte, iar începând de mâine vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă.

În vestul țării vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare la munte și predominant sub formă de ploaie în zonele mai joase de relief, însă cantitățile de apă cumulate nu vor fi însemnate. Doar duminică, la munte se pot cumula 10-15 l/mp.

Vântul va prezenta intensificări temporare cu viteze mai mari pe crestele montane, unde va spulbera zăpada.

Articole asemănătoare

Anca Todoni, două victorii în calificări

Anca Todoni a acces pe tabloul principal al turneul challenger de tenis de la Madrid.…

o oră ago

Povestea Antoniei, eleva din Timișoara care va reprezenta România la Olimpiada Internațională de Științele Pământului

Antonia Ioana Balcu este unul din cei patru liceeni români care se vor întrece cu…

2 ore ago

Sute de slujbe disponibile la Bursa Locurilor de Muncă de la Timișoara

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă organizează, marți, Bursa Locurilor de Muncă. Evenimentul va…

2 ore ago

Se oprește apa caldă în mai multe zone ale Timișoarei

Consumatorii care locuiesc în zona de nord a Timișoarei vor rămâne fără apă caldă din…

3 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, temperaturile diurne vor crește ușor. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate îndeosebi după-amiaza și…

4 ore ago

Societatea RETIM, sancționată pentru că nu a colectat deșeurile conform graficului

În ultimele trei zile, polițiștii locali din Timișoara au aplicat 55 de sancțiuni contravenționale, după…

12 ore ago