Categorii: MeteoSocial

Meteorologii avertizează: Revin ploile în vestul țării

Ploile revin în zona de vest rii, iar meteorologii au emis o informare de instabilitate atmosferică accentuată valabilă pentru toată țara.

Începând de astăzi și pâmă miercuri dimineața la ora 6:00, în județele Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș, se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă vor depăși 20 l/mp și izolat 40…50 l/mp.

Aceste fenomene se vor manifesta la început în regiunile vestice, nordice și centrale, apoi și în restul teritoriului.

Articole asemănătoare

UTA a anunțat prima sosire. Este un fotbalist belgian

UTA l-a transferat pe mijlocașul central Benjamin van Durmen. În vârstă de 27 de ani,…

8 ore ago

„Pare un vis, dar este realitate”

„Pare un vis, dar este realitate”, a declarat antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, după…

8 ore ago

Povestea globe-trotterului timișorean care a străbătut pe bicicletă aproape jumătate din țările lumii

În tinerețe Arnold Gozo a practicat ciclismul la nivel profesionist. De aici pasiunea pentru sportul…

10 ore ago

Muzeul Banatului, intrare liberă în luna iunie la toate expozițiile

Muzeul Național al Banatului își deschide porțile și oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor pe parcursul…

10 ore ago

Cinci transporturi agabaritice traversează vestul țării

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că cele cinci transporturi agabaritice vor…

11 ore ago

Începe o nouă etapă de dezinsecție în Timișoara

Acțiunea de dezinsecție este programată în perioada 3 – 10 iunie și se va desfășura…

11 ore ago