Categorii: MeteoSocial

Meteorologii avertizează: Vreme rece cu vânt puternic și ploi

Administrația Națională de Meteorologie a transmis o informare de ploi, intensificări ale vântului și vreme rece începând din această seară până marți dimineață în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei.

Conform ANM, ăn aceste zone, temporar va ploua, iar cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp și izolat 30 l/mp. În regiunile extracarpatice vremea se va răci accentuat devenind rece pentru această dată, iar vântul se va intensifica treptat cu precădere în sud-est.

În vestul ţării, în intervalul menționat, local în Caraș-Severin și Hunedoara, iar în rest doar izolat, se vor semnala ploi slabe, îndeosebi în cursul după amiezii și al serii de mâine. La munte precipitațiile vor fi mixte, iar vântul va avea intensificări pe creste. Din punct de vedere termic, în vest, vremea va fi rece pentru această perioadă.

Articole asemănătoare

AUDIO / A venit Cupa la Castel!!!!

După 2-2, la finalul celor 120 de minute, Corvinul Hunedoara s-a impus cu 3-2 la…

3 ore ago

Anca Todoni elimină favorita a treia, la Madrid

Todoni, venită din calificări, a răsturnat pronosticurile specialiștilor și a reușit să o depășească pe…

5 ore ago

Corvinul, iar startul cu ce are mai bun

Antrenorul Florin Maxim trimite în teren formula, pe care o consideră cea mai bună pentru…

7 ore ago

Sute de elevi, la Târgul Liceelor de la Timișoara

Liceele, colegiile, dar și școlile tehnice și duale și-au prezentat oferta la la Târgul Liceelor…

9 ore ago

Matematicianul timișorean George Lusztig, stabilit în SUA, distins cu Medalia de Aur a UVT

Specialist de talie mondială în reprezentări de grupuri algebrice și grupuri cuantice, George Lusztig este…

9 ore ago

Tranzy, aplicația prin care timișorenii pot urmări în timp real mijloacele de transport în comun

Platforma tranzi.ai a fost pusă gratuit la dispoziția Societății de Transport Public din Timișoara și…

9 ore ago