Categorii: Social

Mii de persoane s-au prins în Hora Unirii, alături de preşedinte şi premier

Mii de persoane au venit sâmbătă, în Piaţa Unirii din Iaşi, pentru a marca înfăptuirea Unirii Moldovei cu Ţara Românească în urmă cu 156 de ani. Oamenii s-au prins în Hora Unirii, alături de preşedintele României, Klaus Iohannis, şi premierul Victor Ponta.

În Hora Unirii, care s-a format în jurul statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, au mai intrat atât liderii liberalilor, cât şi cei ai social-democraţilor, politicieni din alte formaţiuni politice, reprezentanţi ai administraţiilor locale şi judeţene din ţară, primarii Iaşiului, Chişinăului şi Cernăuţiului, miniştri ai guvernului Ponta.

Deşi s-au prins în aceeaşi horă a unirii şi au cântat primele versuri ale poeziei scrise de Vasile Alecsandri cu peste 158 de ani în urmă, atât social-democraţii, cât şi liberalii, au dansat la distanţă. La distanţă au stat, în horă, şi preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta, notează Agerpres.

Momentul a fost urmat de deplasarea şefului statului, precum şi de cea a şefului Guvernului, prin mulţime, spre Mănăstirea Trei Ierarhi, unde au fost depuse jerbe la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Ca urmare a numărului mare de ieşeni prezenţi la eveniment, traseul de câteva sute de metri, care de obicei poate fi străbătut în aproximativ 7 minute, a fost străbătut de cei doi oficiali în mai bine de 30 de minute.

 

Foto: ziaruldeiasi.ro, gandul.info

Articole asemănătoare

Vreme ploioasă la început de săptămână

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă. Cerul va fi variabil cu înnorări temporar accentuate mai…

41 de minute ago

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

10 ore ago

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

12 ore ago

Iepurii gigantici ai unui crescător din Banat ajung în Anglia

Patru iepuri gigantici au ajuns în Marea Britanie. Este vorba despre o primă comandă plasată…

13 ore ago

Centru pentru persoane cu dizabilități la Lugoj. Proiectul costă 1 milion de euro

Proiectul are ca scop construirea unui așezământ, care va fi dotat cu toate facilitățile. Centrul…

13 ore ago

Timișoreanul Vlad Dragomir a câștigat Cupa Ciprului

Românii Vlad Dragomir (25 de ani) și Adrian Rus (28 de ani) au cucerit Cupa Ciprului cu Pafos. În finală, Pafos a învins…

13 ore ago