Categorii: Social

Munca la negru, în floare în județul Arad

Judeţul Arad se află pe locul al doilea pe ţară în ceea ce priveşte munca la negru descoperită în prima parte a lunii iunie.

Conform unui raport al Inspecţiei Muncii, în perioada 29 mai – 8 iunie, la nivel naţional au fost depistate 520 de persoane care lucrau fără forme legale, dintrecare 65 erau din Prahova, 46 din judeţul Arad şi 40 din Ialomiţa.

În aceeaşi periodă, angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 203 evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi sau nu încadrate drept accidente de muncă. Dintre acestea, 77 au avut loc în Bucureşti şi 19 în judeţul Timiş. Pentru toate neregulile descoperite, nu doar pentru munca la negru, inspectorii de muncă au aplicat amenzi în valoare de 5,4 milioane de lei.

ITM anunţă că va intensifica acţiune de control pentru a vedea dacă se respectă drepturile angajaţilor din perioadele cu temperaturi extreme şi atenţionează că angajatorii care nu respectă aceste lucruri riscă amenzi cuprinse între 1.500 la 2.500 de lei.

Articole asemănătoare

“Controlează Obezitatea”, campanie de conștientizare la Timișoara

1% din populația județuliui Timiș este supraponderală sau obeză iar cifrele, sunt subraportate, anunță Direcția…

2 ore ago

Handbaliștii juniori 3 de la SCM Politehnica Timișoara, foarte aproape de o medalie | VIDEO

Handbaliștii juniori 3 de la SCM Politehnica Timișoara au încheiat cu o victorie faza grupelor…

4 ore ago

Infuzie de tinerețe pentru Corvinul Hunedoara. Tocmai din Nigeria

Corvinul a anunţat astăzi transferul a patru fotbalişti nigerieni de perspectivă: Goodnews Ibuchi Chukwu (mijlocaș…

6 ore ago

Turneul internațional de fotbal, pentru old boys, la Arad

Old Boys UTA organizează la finalul acestei săptămâni un turneu internațional de fotbal. Jocurile vor…

7 ore ago

Amenzi de aproape 5 milioane de lei pentru munca la negru firmelor de ridesharing

Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș a aplicat aproape 2.550 de sancțiuni doar pentru munca la…

8 ore ago