Categorii: Social

Numărul solicitărilor la Ambulanţă a crescut cu peste 25%

Numărul persoanelor care au solicitat ajutor din partea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara a crescut cu peste 25%, în ultimele 24 de ore, însă medicii afirmă că această situaţie nu trebuie pusă neapărat pe seama caniculei de afară, deoarece oamenii au învăţat să se protejeze singuri de efectele negative ale căldurii. Şeful Ambulanţei Hunedoara, dr. Valeria Filimon, sune că numărul solicitărilor a ajuns acum la 140.

”În medie, la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Hunedoara sunt consemnate circa 110 solicitări zilnic, dar în ultimele 24 de ore numărul acestora a crescut la 140. Este o creştere considerabilă. Cele mai multe solicitări au venit din partea persoanelor vârstnice şi a cardiacilor. Decompensarea acestora apare mai ales seara.

 

Medicii de la Ambulanţă au precizat că datorită campaniilor de informare derulate în ultimii doi ani, numărul persoanelor cărora li s-a făcut rău pe stradă din cauza caniculei s-a redus în mod constant.

Există însă cazuri de persoane, în special la sate, care au cerut sprijinul echipelor de la Ambulanţă după ce au lucrat, pe timpul zilei, la câmp, în plin soare. Diagnosticate cu insolaţie, aceste persoane au primit îngrijiri de la echipele Ambulanţei.
Judeţul Hunedoara se află, miercuri, sub avertizare cod galben de caniculă.

Articole asemănătoare

Cronica unui eșec cu repetiție: handbalul de la CSM Deva | AUDIO

Echipa feminină de handbal CSM Deva a ratat, pentru al doilea sezon consecutiv, promovarea în…

4 minute ago

România bate Finlanda, revenind de la 0-2

Naţionala masculină de volei a României a învins dramatic formaţia Finlandei, cu scorul de 3-2…

35 de minute ago

Vremea în Banat și Crișana, la final de săptămână

Astăzi, vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în prima…

3 ore ago

De 1 Iunie, copiii din Arad vor “inspecta” dotările M.A.I.

Copiii vor putea vedea aparatele de termoviziune, cum se face amprentarea în laboratorul mobil de…

11 ore ago

Poliţia Locală Timişoara apelează la cetăţeni să nu le ofere bani cerşetorilor, întrucât în acest fel sunt încurajaţi să rămână în stradă.

Noul sezon estival s-a deschis în staţiunea balneo-climaterică Geoagiu Băi. Ștrandurile termale din Complexul “Băile…

11 ore ago

S-a deschis sezonul estival în stațiunea Geoagiu Băi

Noul sezon estival s-a deschis în staţiunea balneo-climaterică Geoagiu Băi. Ștrandurile termale din complexul “Băile…

11 ore ago