Categorii: Social

O familie de refugiați ucraineni cu doi copii, găzduită în locuința subprefectului Ovidiu Drăgănescu

Subprefectul de Timiș Ovidiu Drăgănescu este prima autoritate din județ care a primit în locuința sa o familie de refugiați din Ucraina. Cu toții au sosit astăzi, la Timișoara, și, spune subprefectul, a reușit să schimbe cu ei câteva cuvinte în limba sârbă.

Doi băieți, de 5 și 11 ani, împreună cu părinții lor, toți refugiați ucraineni, au sosit astăzi la Timișoara. Subprefectul Ovidiu Drăgănescu i-a preluat și i-a cazat într-un apartament pe care îl deține.

„Astăzi a sosit o familie din Ucraina, de lângă Odessa, care ne-au găsit printr-un sistem online pe Faceboo, <Uniți pentru Ucraina>, chiar din prima seară în care acest grup a fost format. Prima dată au intrat în Republica Moldova, după care au ocolit, au revenit în Ucraina și au ajuns într-un târziu la Timișoara. În general, știu doar ucraineană, eu știu sârbește și aduce cât de cât cu ucraineana, dar și doamna, mama copiilor, fiind din zona Odesaa, a făcut puțină română la școală alături de români din acea zonă”, spune Ovidiu Drăgănescu.

Atât părinții, cât și copiii sunt foarte obosiți, după lungul drum pe care l-au făcut, și deocamdată nu au planuri cu privire la calea de urmat. Subprefectul spune că a fost impresionat mai cu seamă de situația copiilor care trebui să treacă printr-o astfel de experiență.

„Efectiv sub impresia războiului și a dezastrului pe care l-a văzut în primele două zile în Ucraina, m-am gândit că așa este normal, dacă avem o mică locație în care putem să găzduim persoane, de ce să nu o facem. Mai ales când am văzut că este vorba despre persoane cu copii. Cei doi copii ai mei sunt de vârste egale cu ai acestora, m-am gândit ce aș face eu în momentul acesta. Am fost evident doritor să ajutăm dacă putem”, mai spune Ovidiu Drăgănescu.

De altfel, pe grupurile de socializare online, mai mulți timișeni și-au arătat disponibilitatea de a-i caza pe refugiații ucraineni. Unii și-au pus la dispoziție locuințele, casele nelocuite de la țară, fie hotelierii și patronii de restaurante au dat anunțuri cu privire la serviciile pe care le oferă, gratuit, celor care au nevoie de un pat sau de o masă caldă. Din informațiile existente până acum, majoritatea celor care ajung aici sunt doar în tranzit, ei dorindu-și să plece în alte state europene, acolo unde nivelul de trai este unul mai bun și unde, de asemenea, au rude.

Ascultați reportajul realizat de Raluca Pantea:

Articole asemănătoare

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

5 ore ago

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

6 ore ago

Iepurii gigantici ai unui crescător din Banat ajung în Anglia

Patru iepuri gigantici au ajuns în Marea Britanie. Este vorba despre o primă comandă plasată…

7 ore ago

Centru pentru persoane cu dizabilități la Lugoj. Proiectul costă 1 milion de euro

Proiectul are ca scop construirea unui așezământ, care va fi dotat cu toate facilitățile. Centrul…

7 ore ago

Timișoreanul Vlad Dragomir a câștigat Cupa Ciprului

Românii Vlad Dragomir (25 de ani) și Adrian Rus (28 de ani) au cucerit Cupa Ciprului cu Pafos. În finală, Pafos a învins…

8 ore ago

Florentina Iușco, personal best și calificare la Campionatul European

Rezultat excelent pentru atleta Florentina Iușco de la CSM Deva, la a 69-a ediție a…

12 ore ago