Categorii: Social

O nouă contribuție la fondul de pensii!

Guvernul a introdus o nouă contribuție pentru romanânii care obțin venituri dintr-un contract de muncă sau din surse independente. Mai exact, este vorba despre cei care sunt angajați, dar au și persoane fizice autorizate. Potrivit proiectului noului Cod Fiscal, aceștia vor fi obligați să plătească, pentru fondul de pensii, un procent de 10,5% din veniturile orbținute în afara salariului.

Principalii vizați de acestă nouă contriobuție la pensii sunt specialiștii din domeniul IT, mulți dintre aceștia fiind înregistrați ca persoane fizice autorizate.

Potrivit Institutului Național de Statistică, în sectorul IT sunt înregistrate 14.000 de persoane fizice autorizate, numărul reprezentând 30% din totalul forței de muncă din domeniul IT.

Potrivit Digi24, salariații care au venituri suplimentare ca PFA trebuie să achite şi pentru acestea contribuţia inviduală la fondul de pensii, de 10,5% din venitul suplimentar net, conform noului Cod Fiscal. În acest moment plătesc doar contribuţia pentru sănătate, de 5,5%, şi impozitul pe venit, de 16%.

Contribuţiile la sănătate şi la pensie sunt plafonate la nivelul celor datorate pentru un venit de cinci salarii medii pe economie. Asta înseamnă că persoanele fizice autorizate vor plăti o contribuţie maximă la pensie de aproape 16.000 de lei pe an.

Sursa: Digi24

Articole asemănătoare

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

19 minute ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

o oră ago

Memorial automobilistic “Timișoara 1930” și expoziție de mașini de epocă, la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…

2 ore ago

Victorie facilă pentru Flavius Biea în lupta pentru centură

Pugilistul timișorean Flavius Biea a cucerit centura WBC Continental Latino, aseară, la Craiova. Bănățeanul l-a…

2 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil și, pe arii restrânse, îndeosebi…

4 ore ago

România, dublă victorie în Golden League

Naţionala masculină de volei a României a debutat cu dreptul în noul sezon al competiţiei…

12 ore ago