Categorii: Social

OPC începe verificările la terasele din Timișoara

Terasele din Timișoara vor fi verificate în perioada următoare de Protecția Consumatorilor.

Comisarul Daiana Mărgărit, din cadrul OPC Timiș a explicat ce trebuie să pregătească înaintea oricărui control:

“Noi verificăm autorizațiile tuturor operatorilor economici. În ceea ce privește dotările, putem verifica de la materia primă care intră în unitate să fie însoțită de etichete cu elementele de identificare în așa fel încât în orice moment să se poată dovedi că toată materia primă este în termenul de valabilitate. De asemenea, ei trebuie să aibă anumite proceduri privind traseul pe care îl urmează materia primă la intrare și alt traseu când produsul finit se livrează către masa consumatorului”, spune Daiana Mărgărit.

Comisarul Daiana Mărgărit mai spune că misiunea inspectorilor OPC este în primul rând de a-i îndruma pe patroni, care vor fi amendați doar dacă nu se conformează cerințelor.

“Rolul nostru nu este doar de sancționare ci și de consiliere a operatorilor economici. Îi consiliem cu legislația care este nouă pentru toți, cu toate regulile care trebuie respectate în această perioadă”, mai precizează Daiana Mărgărit.

De asemenea, reprezentanta OPC Timiș reamintește că una dintre obligațiile patronilor de terase este să dezinfecteze masa după fiecare client, iar ospătarii să aibă echipament de protecție.

Articole asemănătoare

UTA a anunțat prima sosire. Este un fotbalist belgian

UTA l-a transferat pe mijlocașul central Benjamin van Durmen. În vârstă de 27 de ani,…

9 ore ago

„Pare un vis, dar este realitate”

„Pare un vis, dar este realitate”, a declarat antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, după…

9 ore ago

Povestea globe-trotterului timișorean care a străbătut pe bicicletă aproape jumătate din țările lumii

În tinerețe Arnold Gozo a practicat ciclismul la nivel profesionist. De aici pasiunea pentru sportul…

11 ore ago

Muzeul Banatului, intrare liberă în luna iunie la toate expozițiile

Muzeul Național al Banatului își deschide porțile și oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor pe parcursul…

11 ore ago

Cinci transporturi agabaritice traversează vestul țării

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că cele cinci transporturi agabaritice vor…

12 ore ago

Începe o nouă etapă de dezinsecție în Timișoara

Acțiunea de dezinsecție este programată în perioada 3 – 10 iunie și se va desfășura…

12 ore ago