Categorii: Social

Patriarhul Daniel va sfinţi o biserică şi un centru medical al Episcopiei Devei

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române este aşteptat, în perioada 7-9 noiembrie, la Deva. Prea Fericitul Daniel va sfinţi o biserică nouă, ridicată în Cartierul Micro 15, cu hramul ‘Naşterea Maicii Domnului şi Sfinţii Martiri Brâncoveni’, dar şi un centru medical modern unde vor fi îngrijiți oamenii fără posibilităţi materiale.

Patriarhul va ajunge la Catedrala Episcopiei Devei şi Hunedoarei vineri seara, prilej cu care va aduce şi moaştele Sfinţilor Martiri Brâncoveni, acestea urmând că transportate sâmbătă la biserica nouă ce va fi sfinţită în oraş.

Patriarhul Daniel va rămâne la Deva până duminică, prilej cu care va sfinţi şi un centru medico-social al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, destinat oamenilor cu o situaţie materială precară. Centrul medical este situat pe strada Titu Maiorescu şi dispune de şapte cabinete medicale şi de un laborator de analize medicale, unde vor lucra peste 20 de medici din Deva. Centrul medico-social a fost ridicat într-un an de zile şi a fost dotat cu ajutorul sponsorilor.

Episcopia Devei şi Hunedoarei se așteaptă la un număr mare de credincioși așa că a pregătit locuri speciale unde oamenii se vor putea închina la moaştele Sfinţilor Martiri Brâncoveni. După slujbele de vineri şi sâmbătă, moaştele vor fi duse duminică la Biserica ‘Sfânta Treime’ din Petroşani, pentru credincioşii din Valea Jiului.

Lucrările la Catedrala ‘Naşterea Maicii Domnului şi Sfinţii Martiri Brâncoveni’ din Deva au început în anul 1996, pe un teren viran situat în unul dintre cartierele sărace ale municipiului. Banii necesari construcţiei au provenit din sponsorizări şi donaţii ale credincioşilor, informează Agerpres.

 

Sursa foto: mitropolia-banatului.ro

Articole asemănătoare

Festivalul Narciselor de la Sălaşu de Sus, la o nouă ediţie

O nouă ediţie a Festivalului Narciselor are loc, sâmbătă şi duminică, în comuna Sălaşu de…

5 ore ago

Noaptea muzeelor: Video-mapping la Castelul Corvinilor și protest în mai multe muzee din județul Hunedoara

Noaptea Muzeelor se va desfășura, în această seară, în muzeele din județul Hunedoara, însă în…

6 ore ago

SCM Timișoara încheie turul pe primul loc / AUDIO

SCM Timișoara a jucat pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de…

7 ore ago

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

12 ore ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

13 ore ago

Memorial automobilistic “Timișoara 1930” și expoziție de mașini de epocă, la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…

13 ore ago