“Plimbare” pe Himalaya. Povestea timișorenilor întorși dintr-o vacanță de aventură
Himalaya înseamnă lupta cu înălțimile, dorința de a ajunge mereu mai sus, de alupta cu tine însuți. Himalaya înseamnă, de cele mai multe ori, expedițiile alpiniștilor profesioniști. Himalaya înseamnă și ascensiunile dificile ale lui Horia Colibășanu, singurul alpinist român care a cucerit Everestul fără oxigen suplimentar și fără ajutorul șerpașilor.
Articol de Radio Timișoara, 15 aprilie 2018, 10:34
Munții Himalaya așteaptă să fie descoperiți și de simplii turiști, alpiniști îndrăgostiți de frumusețea peisajelor. Timișorenii Sorin Fitu și Alexandra Mazilu s-au întors dintr-o expediție de trei săptămâni în Himalaya. Sorin Fitu este ghid pentru vacanțe la înălțime în zone inedite.
“Ceea ce putem face este trekking în Himalaya, iar traseul pe care l-am făcut noi este considerat a fi cel mai frunmos traseu de trekking din lume. Trekking înseamnă deplasarea pe o potecă pe care se poate merge efectiv doar cu picioarele, nu ai nevoie de mâini pentru a înainta, nu este atât de verticală sau atât de accidentată, nu presupune trecerea peste stânci sau cățărarea sau coborârea în rapel. Pur și simplu poți merge pe două picioare”, spune Sorin Fitu.
O excursie în Himalaya se oprește, de obicei, la o altitudine de 5.300 de metri, în locul cunoscut de alpiniști ca tabăra de bază Everest. Intrarea se face în apropierea graniței nepaleze cu provincia Tibet.
“Noi am plecat din București, de data aceasta, am zburat prin Dubai, Kathmandu, de acolo am zburat cu un avion mic la Lukla, care este al doilea cel mai periculos aeroport din lume având o pistă foarte scurtă care se termină direct în munte. La 2.860 de metri este aeroportul și de acolo am pornit pentru vreo nouă zile până în Everest Base Camp. Toată cazarea se desfășoară în niște case fie din piatră fie din placaj, în care sunt camere cu două paturi, au sală de mese unde se mănâncă, nu e doarme în cort”, spune Alexandra Mazilu.
Urmează traseul de trekking, urcarea ce traversează satele nepaleze spre tabăra de bază. Interacțiunea cu localnicii este permanentă pentru că singurul lor venit este din contactul cu turiștii și alpiniștii, ei fiind porteri, cărăuși, ghizi.
“Traseul de trekking trece prin sate de altitudine. După jumătatea traseului, deja sunt doar cătune pe drum, nu mai sunt sate, iar pe partea finală, ultimele două nopți, care se desfășoară la altitudine mai mare, nu mai sunt așezări permanente pentru că este prea frig în timpul sezonului rece și nu mai este vegetație pentru a întreține viața animalelor. Original arată și foarte diferit față de satele noastre. Ca orice alt sat de munte este desfășurat pe lungimea unei văi. E foarte interesat să vezi că se investește în educație într-o zonă atât de retrasă și de izolată”, spune Sorin Fitu.
După două săptămâni, Alexandra și Sorin au ajuns în tabăra de bază de unde urmează asceniunile profesioniștilor spre unul dintre vârfurile de peste 8.000 de metri, printre care și Everest. Cei doi nu s-au mulțumit doar cu aventura până în tabăra de bază, ci au mai urcat până pe un vârf de 6.200 de metri. Efortul și distracția au costat în jurul sumei de 2.000 de dolari de persoană.
Ascultați reportajul realizat de Ștefan Both:
