Categorii: Social

Povestea icoanei făcătoare de minuni din Basilica Maria-Radna, adusă în urmă cu 350 de ani

În Bazilica Maria-Radna, principalul loc de pelerinaj al romano-catolicilor din vestul ţării, se află o icoană făcătoare de minuni. Icoana tipărită pe hârtie în Italia, care o înfăţişează pe Sfânta Fecioară Maria, a ajuns la Radna în 1668.

Anul acesta împlinesc 350 de ani de când icoana a ajuns pe aceste meleaguri. Directorul Cancelariei Diecezei Romano Catolice din Timişoara, părintele Nicolaus Lauş.

„Această icoană miraculoasă a Sfintei Fecioare Maria a fost achiziționată de către un negustor, putem spune, din Maria Radna care a cumpărat această icoană în Italia. Cumpărând-o în Italia, a adus-o la Maria Radna în anul 1668, deci în urmă cu 350 de ani. În primii ani el a păstrat această icoană în casa sa natală în care a cresut, însă, înainte de moartea sa, el a dăruit-o Mănăstirii Franciscane din Maria Radna care a pus această icoană în capelă”, povestește părintele Nicolaus Lauş.

În 1695, soldaţi otomani incendiază capela franciscanilor din Radna. În mod miraculos, icoana tipărită pe hârtie nu a ars, fiind găsită mai apoi de credincioşi printre resturile carbonizate.

„Nu se poate ști data exactă când a dăruit-o pentru că a fost așezată prima dată în capela franciscană, dar, deja începând cu primii pelerini care au venit de la Arad începând cu anii 1700, 1707 – 1710, această icoană se afla deja acolo. Este o icoană miraculoasă care se află practic pe altarul principal al mănăstirii, în sanctuar. Miracolele au început, practic, cu ocazia sosirii primilor pelerini au existat foarte multe minuni”, povestește părintele Nicolaus Lauş.

Despre minunile de la Radna vorbesc sutele de tablouri donate ca mulţumire de cei care s-au vindecat în urma rugăciunilor. Aceştia au lăsat o veritabilă expoziţie de picturi şi fotografii. Peste 2.500 de icoane se află astăzi în posesia bisericii, însă acestea provin doar după 1850, pentru că cele strânse până la acea dată au fost distruse de franciscani.

„S-au rugat pentru cineva, iar acea persoană pentur care s-au rugat, a fost vindecată sau a fost ocrotită, în urma unui accident sau medicii nu le mai dădeau nicio  șansă de viață, dar rugându-se Sfintei Fecioare Maria sau la icoana miraculoasă de la Maria Radna, acea persoană a fost vindecată. Toate aceste minuni au fost notate de către părinții franciscani care au trimis mai departe toate documentele necesare către Vatican, către Roma, iar într-un an de zile s-a recunoscut sanctuarul de la Maria Radna ca loc de pelerinaj. Avem diferite icoane care se găsesc pe coridoarele mănăstirii, ca și o mulțumire adresată Sfintei Fecioare Maria de la Radna”, mai spune părintele Nicolaus Lauş..

În anul în icoana aniversează 350 de ani, Episcopia Romano-Catolică a pregătit o serie de evenimente la Basilica Maria-Radna. Principala sărbătoare va avea loc pe 16 iulie, când Sfânta Liturghie va fi oficiată de cardinalul Vinko Puljici, arhiepiscop de Sarajevo. Pe 8 septembrie, cu ocazia naşterii Sfintei Fecioare Maria, este programată o liturgie pontificală celebrată de cardinalul Péter Erdő, arhiepiscop de Budapesta.

Ascultați reportajul realizat de Ștefan Both:

Foto: Facebook/Basilica Maria Radna

 

Articole asemănătoare

Anca Todoni, favorită numărul 4 la un turneu din Germania

Jucătoarea timișoreană de tenis Anca Todoni evoluează în această săptămână la turneul de la Troisdorf.…

6 ore ago

Chivu pleacă de la Inter, dar are alte două oferte din Italia

Reșițeanul Cristian Chivu a anunţat că se desparte de clubul de fotbal Inter Milano, la…

7 ore ago

Principalul drum spre cetățile dacice a intrat în modernizare

Constructorii au început modernizarea Drumului Judeţean 705A pe sectorul Orăștie – Costești. Drumul este important…

8 ore ago

Poligon de pregătire pentru pompierii militari și voluntari, la Timișoara

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Banat al județului Timiș a lansat un proiect transfrontalier în…

9 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi în general instabilă iar cerul va avea înnorări temporar accentuate. Se…

10 ore ago