Categorii: Social

Pregătiri pentru Balul Vienez de la Timișoara. Evenimentul caritabil a ajuns la ediția a șasea

Atmosfera balurilor vieneze revine în oraşul de pe Bega. În 26 noiembrie are loc a VI-a ediţia evenimentului cultural caritabil „Balul Vienez de la Timişoara”. Fondurile vor fi donate Fundaţiei internaţionale United Way România care sprijină aproape 500 de copii, tineri şi vârstnici din Timişoara, spune organizatorul, Ioana Haţegan.

Anul acesta vor aveam, la fel ca și anul trecut, 24 de perechi de debutanți, dar vom avea probabil 24 de perechi de copii. Orchestra Spirit of Viena, pentru a patra oară la Timișoara, interpretând o muzică simfonică de cea mai bună calitate, vals live, până la 4:00 dimineața când se termină evenimentul, doi soliști de la Opera din Viena, români, care sunt consacrați la nivel internațional. Este vorba despre sopra Rodica Vica și de tenorul Mihai Dohotariu.

Preţul unui bilet pentru Balul Vienez de la Timişoara începe de la 135 de euro. Anul trecut a fost adunată suma de 15.000 de euro.

Articole asemănătoare

Expoziție cu peste 300 de caricaturi și lucrări umoristice la Timișoara

O expoziție de lucrări umoristice inspirate din societatea actuală este deschisă, în această perioadă, la…

32 de minute ago

Vremea la final de săptămână

Astăzi, temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această dată. În cursul zilei cerul…

4 ore ago

SCM Poli, amical cu o prim-divizionară din Serbia, la sala „Constantin Jude”

În eșalonul secund masculin, se dispută penultima rundă a play-off-ului de promovare. Astăzi, la ora…

10 ore ago

Liga a treia | Ghiroda câştigă din nou. 14 goluri marcate în meciul Jiului Petroşani!

Partida dintre FCU II Craiova şi Jiul Petroşani a avut o desfăşurare incredibilă a scorului.…

13 ore ago

CSM Deva, în semifinalele turneului de promovare în Liga Florilor

Revenind la primul joc disputat, în această seară, la Iaşi, devencele au avut de "transpirat"…

13 ore ago

Serenadele studențești, la prima ediție. Tinerii de la Medicină le-au cântat profesorilor, medici în spitalele din Timișoara

Studenții de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara vor să pornească o tradiție…

15 ore ago