Categorii: Social

Președintele Slovaciei este așteptat la Oradea și Nădlac

Preşedintele Slovaciei, Andrej Kiska, sosește astăzi în oraşul arădean Nădlac, unde trăieşte cea mai mare comunitate de slovaci din România. Din partea României va fi prezent vicepremierul Vasile Dâncu, alături de ambasadorii celor două ţări. Iniţial la Nădlac trebuia să meargă şi preşedintele României, Klaus Iohannis, însă programul de marţi al preşedintelui român a fost anulat ca urmare a decesului soacrei sale.

Preşedintele Slovaciei Andrej Kiska va vizita Primăria Oraşului Nădlac, Biserica Evanghelică, Liceul Teoretic „Josef Gregor Tajovscky” şi sediul Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România.

Slovacii s-au stabilit la Nădlac în anul 1803. Conform datelor celui mai recent recensământ, populaţia din Nădlac este majoritar slovacă, 47,64 la sută declarându-se de această etnie, în vreme ce români s-au declarat 44,50 la sută. În Nădlac mai trăiesc sub 4% maghiari, rromi şi alte naţionalităţi.

Înainte de a ajunge la Nădlac, președintele Slovaciei se va afla pentru prima dată la Oradea. Aici, Andrej Kiska se va întâlni cu reprezentanţii comunităţii slovace din Bihor. Judeţul Bihor reprezintă zona geografică în care trăieşte cea mai numeroasă comunitate de slovaci din România, în jur de 8.500 de etnici.

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit luni, la Palatul Cotroceni, pe omologul său slovac, Andrej Kiska, aflat în vizită de stat în România.

Foto: presidency.ro

Articole asemănătoare

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

3 ore ago

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

5 ore ago

Iepurii gigantici ai unui crescător din Banat ajung în Anglia

Patru iepuri gigantici au ajuns în Marea Britanie. Este vorba despre o primă comandă plasată…

5 ore ago

Centru pentru persoane cu dizabilități la Lugoj. Proiectul costă 1 milion de euro

Proiectul are ca scop construirea unui așezământ, care va fi dotat cu toate facilitățile. Centrul…

5 ore ago

Timișoreanul Vlad Dragomir a câștigat Cupa Ciprului

Românii Vlad Dragomir (25 de ani) și Adrian Rus (28 de ani) au cucerit Cupa Ciprului cu Pafos. În finală, Pafos a învins…

6 ore ago

Florentina Iușco, personal best și calificare la Campionatul European

Rezultat excelent pentru atleta Florentina Iușco de la CSM Deva, la a 69-a ediție a…

10 ore ago