Categorii: Social

Problemele de telefonie din zona turistică Râuşor vor fi rezolvate

Montarea unui nou releu de retransmisie a semnalului GSM va rezolva problemele de comunicaţii telefonice din zona turistică Râuşor, în Masivul Retezat. Releul va fi montat săptămâna viitoare iar turiștii și salvamontiștii vor putea utiliza, din nou, telefoanele mobile.

Șerful Serviciului Public Județean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean, spune că operatorul de telefonie mobilă care deținea vechiul releu va monta unul nou.

Deoarece comunicaţiile prin telefon sunt vitale pentru a-i putea ajuta pe turiştii care au probleme şi cer ajutor, am decis ca membrii Salvamont Hunedoara să-i ajute pe tehnicienii firmei de telefonie mobilă. Le vom da o mână de ajutor şi le vom pune la dispoziţie toată tehnica noastră pentru ca operaţiunile de montaj să se încheie cât mai repede.

Primele operaţiuni de pregătire a montajului la noul releu de retransmisie a semnalului GSM au început de vineri şi vor continua pe parcursul săptămânii viitoare, a mai precizat Ovidiu Bodean.

Zona turistică Râuşor a rămas fără telefonie mobilă la începutul lunii ianuarie, după ce singurul releu de retransmisie a semnalului a fost oprit. Salvamontiştii au avertizat că în lipsa telefoniei mobile orice solicitare a unei ambulanţe ar fi necesitat un timp de minim 45 de minute, interval în care o persoană bine antrenată ar fi putut ajunge de la Baza Salvamont în vârful pârtiei de schi, acolo unde există semnal de telefonie mobilă, notează Agerpres.

Provizoriu, salvamontiştii au primit de la Consiliul Judeţean Hunedoara o staţie radio mai veche cu care puteau comunica direct cu dispeceratul unic 112. Pentru cazurile de urgenţă, salvatorii montani puteau folosi şi un telefon special, cu legătură directă prin satelit.

Zona turistică Râuşor este în dezvoltare, la sfârşit de săptămână aici fiind prezenţi câteva sute de iubitori ai sporturilor de iarnă.

 

Articole asemănătoare

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

2 ore ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

3 ore ago

Memorial automobilistic “Timișoara 1930” și expoziție de mașini de epocă, la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…

4 ore ago

Victorie facilă pentru Flavius Biea în lupta pentru centură

Pugilistul timișorean Flavius Biea a cucerit centura WBC Continental Latino, aseară, la Craiova. Bănățeanul l-a…

4 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil și, pe arii restrânse, îndeosebi…

6 ore ago

România, dublă victorie în Golden League

Naţionala masculină de volei a României a debutat cu dreptul în noul sezon al competiţiei…

14 ore ago