Categorii: Social

Programul Bucătăria pe Roți, destinat pensionarilor timișoreni, mai are locuri libere

Ziua Vârstnicilor este sărbătorită pe 1 octombrie în întreaga lume. Adoptată de Organizația Națiunilor Unite în anul 1991, această sărbătoare reprezintă un bun prilej de apreciere a meritelor persoanelor vârstnice.

Bătrâneţea e mai liniştită atunci când cei dragi sunt aproape. Pentru unii vârstnici, cei mai apropiaţi sunt însă asistenţii sociali de la căminele de bătrâni.

De 13 ani, casa Mariei este căminul Sfântul Ioan din Timişoara şi o împarte cu alţi 17 pensionari care nu mai au pe nimeni.

Căminul Sfântul Ioan funcţionează din 1992 şi are în grijă vârstnici fără suport familial, cu venituri mici. Ei beneficiază gratuit de cazare, asistenţă medicală, control medical, trei mese zilnice şi diverse terapii.

Directorul Serviciului de Ajutor Maltez din Timişoara, Orsolya Peter, spune că sunt derulate trei tipuri de servicii sociale. Este vorba despre Căminul pentru persoane vârstnice Sfântul Ioan, unde există 21 de locuri. Un alt serviciu este cel de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice, care nu se pot gospodări singure sau necesită îngrijire specializată. Serviciul oferă îngrijire la domiciliu pentru 50 de persoane.

Al treilea serviciul oferit este cantina socială “Bucătăria pe roţi” de care beneficiază, în prezent, 80 de vârstnici. Ei primesc acasă, zilnic, prânzul şi cina, dar şi hrană rece pentru weekend.  20 de pensionari se mai pot înscrie în programul Bucătăria pe Roţi al Serviciului de Ajutor Maltez Timişoara.

Persoanele în vârstă, care au nevoie de acest serviciu, pot suna la numerele de telefon 0256 49 80 10 sau 0356 41 04 44. Programul se adresează pensionarilor cu venituri mici.

Ascultați reportajul în format audio realizat de Luisa Târcă:

 

 

 

Foto: tion.ro

Articole asemănătoare

Florentina Iușco, personal best și calificare la Campionatul European

Rezultat excelent pentru atleta Florentina Iușco de la CSM Deva, la a 69-a ediție a…

37 de minute ago

Acces mai sigur spre Cascada Lolaia din Retezat

Accesul turiștilor spre una dintre cele mai mari atracții turistice din județul Hunedoara este mai…

2 ore ago

Pleacă și Căpusă de la UTA. Ce să mai înțelegi?

43 de jucători, dintre care 25 de debutanți, a folosit UTA în campionatul recent încheiat.…

3 ore ago

Ministrul transporturilor, despre lucrările la linia ferată care traversează Timișoara: Am semne de întrebare

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că are emoții dacă lucrările la calea ferată vor fi…

3 ore ago

Ambele echipe de la CSS Bega Timișoara se bat pentru locul al cincilea

Două echipe de volei de la CSS Bega Timișoara participă în aceste zile la turneul…

3 ore ago

AUDIO / Vestul Olimpic, episodul 20: Herta Anițaș

Fiind mai înaltă decât fetele din clasa ei, a fost atrasă oarecum firesc de handbal,…

4 ore ago