Categorii: Social

Protest al minerilor de la exploatările Livezeni şi Lupeni

Minerii de la Livezeni şi Lupeni, din Valea Jiului, au protestat nemulţumiţi de întârzierea salariilor şi de situaţia economică a Complexului Energetic Hunedoara.

Angajaţii din schimbul 4 nu au intrat în subteran, iar cei din schimbul 1 au început lucrul cu întârziere.

Prefectul de Hunedoara, Călin Marian, spune că salariille minerilor vor fi plătite până în 26 februarie din fonduri ale Ministerului Muncii. În următoarele trei luni se vor face demersurile necesare pentru separarea Complexului Energetic Hunedoara în două structuri: Complexul Energetic Valea Jiului şi Termocentrala Mintia, a mai spus prefectul venit la fața locului.

Salariile minerilor din Valea Jiului ar fi trebuit achitate în data de 15, însă acestea au întârziat din cauză că societatea a rămas fără jumătate din fondurile necesare pentru plata acestora.

Potrivit administratorului special Cristian Roşu, de la 1 ianuarie 2021, CEH nu mai beneficiază de sumele de bani provenite din serviciile de sistem şi de ajutorul de stat pentru Mina Lonea.

Articole asemănătoare

Muzeul Banatului, intrare liberă în luna iunie la toate expozițiile

Muzeul Național al Banatului își deschide porțile și oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor pe parcursul…

24 de minute ago

Cinci transporturi agabaritice traversează vestul țării

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că cele cinci transporturi agabaritice vor…

35 de minute ago

Începe o nouă etapă de dezinsecție în Timișoara

Acțiunea de dezinsecție este programată în perioada 3 – 10 iunie și se va desfășura…

37 de minute ago

Suporterii Corvinului cer ca data de disputare a Supercupei să nu se modifice

FCSB - Corvinul Hunedoara este primul meci al noului sezon și contează pentru Supercupa României.…

6 ore ago

România s-a calificat la turneul final al Golden League

Naţionala feminină de volei a României s-a calificat la turneul Final Four al Golden League,…

10 ore ago

Două finale și o semifinală în familia Todoni, într-o singură zi

Timișoreanca Anca Todoni s-a oprit în semifinalele probei de simplu la turneul de tenis de…

11 ore ago