Categorii: Social

Proteste în Valea Jiului. Alți 15 sindicaliști au intrat în greva foamei

15 sindicalişti de la Mintia au intrat, în această dimineaţă, în greva foamei şi s-au alăturat protestului celor 8 mineri din Valea Jiului. Liderii sindicali de la Termocentrala Mintia, care au adoptat această formă extremă de protest, spun că solicită anularea deciziei prin care personalul auxiliar de la Complexul Energetic Hunedoara va lucre doar patru zile pe săptămână.

Liderul Sindicatului Liber Independent Electrocentrale Mintia, Mircea Crișovan, spune că sindicaliștii mai solicit respectarea Contractului Colectiv de Muncă inclusive în ceea ce privește salariile compensatorii pentru personalul disponibilizat și demiterea conducerii Complexului Energetic Hunedoara.

Alți 100 de mineri de la Exploatarea Minieră Lupeni continuă astăzi protestul început încă de ieri.

Foto: agerpres.ro

Articole asemănătoare

Muzeele din Timișoara rămân închise în semn de protest în Noaptea Muzeelor

Muzeul Național de Artă din Timișoara a anunțat că refuză să organizeze evenimentul Noaptea Muzeelor,…

32 de minute ago

Circulație restricționată și parcare închisă, zilele următoare la Timișoara

Parcarea publică de pe strada Ștrandului va fi închisă din 20 mai până în 22…

40 de minute ago

Stop joc, după cinci meciuri în maximum de seturi

Jucătoarea română de tenis Anca Todoni a fost învinsă de japoneza Moyuka Uchijima, cu 6-2,…

43 de minute ago

Ministrul Transporturilor: Centura de sud a Timișoarei, finalizată în iulie. Cinci oferte pentru centura de vest

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, dă asigurări că lucrările la centura de sud a Timișoarei vor…

48 de minute ago

Alpinistul hunedorean Adrian Ahriţculesei a cucerit vârful Everest

Alpinistul Adrian Ahriţculesei, din Petroşani, a reușit să cucerească vârful Everest de 8.848 de metri.…

2 ore ago

Festivalul Muzicii de Cameră într-un„Weekend muzical de vis”

Universitatea de Vest din Timișoara – Facultatea de Muzică și Teatru organizează, pe parcursul lunii…

4 ore ago