Categorii: Social

Proteste sindicale la Deva

Peste 200 de sindicalişti au luat parte la un miting de protest în faţa Prefecturii din Deva.

Protestul s-a desfăşurat sub lozinca ‘Hunedoara suntem noi”, iar protestatarii şi-au adus cu ei pancarte prin care cereau autorităţilor preluarea cantităţii de cărbune extrase din minele Văii Jiului şi sprijinirea sectorului energetic.

Preşedintele Sindicatului ‘Muntele’, Petre Nica, spune că la CEH lucrează 6.700 de oameni din judeţul Hunedoara, iar de funcţionarea Complexului depind alţi 15.000 de salariaţi.

Sindicaliştii au înaintat o listă de revendicări către Prefectura Hunedoara şi Guvern, prin care solicită introducerea producătorilor de energie electrică pe huilă în strategia energetică elaborată la nivel naţional.

Mitingul s-a încheiat fără incidente.

 

Foto: arhiva

Articole asemănătoare

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

44 de minute ago

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

3 ore ago

Iepurii gigantici ai unui crescător din Banat ajung în Anglia

Patru iepuri gigantici au ajuns în Marea Britanie. Este vorba despre o primă comandă plasată…

3 ore ago

Centru pentru persoane cu dizabilități la Lugoj. Proiectul costă 1 milion de euro

Proiectul are ca scop construirea unui așezământ, care va fi dotat cu toate facilitățile. Centrul…

3 ore ago

Timișoreanul Vlad Dragomir a câștigat Cupa Ciprului

Românii Vlad Dragomir (25 de ani) și Adrian Rus (28 de ani) au cucerit Cupa Ciprului cu Pafos. În finală, Pafos a învins…

4 ore ago

Florentina Iușco, personal best și calificare la Campionatul European

Rezultat excelent pentru atleta Florentina Iușco de la CSM Deva, la a 69-a ediție a…

8 ore ago