Categorii: Social

Regele Mihai și Săvârșinul, o poveste peste timp

Regele Mihai I a revenit la Săvârșin prima dată în anul 2001, atunci când a câştigat în justiţie retrocedarea castelului care îi fusese confiscat de către comunişti. Cu toate că până atunci, Regele Mihai mai venise în ţară de câteva ori, Majestatea Sa nu a vrut să ajungă la Săvârşin atât timp cât nu a putut intra în castelul la care ţinea atât de mult.

Regele Mihai a stabilit obiceiul de a petrece sărbătorile de iarnă în fiecare an la castelul de la Săvârșin. În fiecare an, 300 de familii nevoiașe primeau alimente pentru sărbători. Atât timp cât a fost prezent la Săvârşin, regele Mihai a mers personal, în fiecare an, ca să le ducă localnicilor cadourile. În cei mai mulţi ani, conducea singur maşina încărcată cu ajutoare. Alături de el s-a aflat mereu Principesa Moştenitoare Margareta, iar o vreme şi fostul principe Nicolae, cât acesta era agreat la curte.

Regele Mihai I spunea mereu că Săvârşin este locul său preferat. Îi amintea de perioada din tinereţe, când se retrăgea aici des. Localnicii l-au iubit mereu încă de atunci. Şi nu pentru că ar fi căutat să obţină ceva funcţii sau avantaje pe la Bucureşti, ci pentru deschiderea pe care Familia Regală o arăta faţă de oamenii simpli. Cei mai în vârstă localnici îşi amintesc şi acum cu mare bucurie cum tânărul Rege Mihai mergea prin sat, printre ei, şi împreună cu Regina Mamă Elena îi vizita acasă şi îi ajuta.

Dubaşii de la Săvârşin, un cunoscut grup de colindători de pe Valea Mureşului, erau preferaţii Regelui Mihai. În fiecare ajun de Crăciun, prima casă din comună la care se opresc Dubaşii pentru a duce vestea naşterii Mântuitorului este Castelul Regal. Regele Mihai îi primea mereu pe terasa castelului sau în satul regal. Sute de localnici sau oameni veniţi de la zeci de km depărtare, care nu fac parte din alaiul dubaşilor, mergeau atunci la Castel doar pentru a-l vedea pe Regele Mihai. Spuneau mereu… el este Regele, care ne-a condus înainte să vină comuniştii. Inevitabil, pe lângă statutul de fost şef de stat, figura Regelui era asemuită cu cel din cărţile de istorie, care a trăit cele mai importante momente istorice din lumea ultimilor 100 de ani.

Când era în putere, Regele rămânea în curtea Castelului cu colindătorii pe care îi cinstea cu cozonac, vin fiert sau ceai cald. Stătea de vorbă cu toată lumea şi făcea zeci de fotografii cu cei care îl rugau să se fotografieze cu el.

iAtât de mult ţinea Regele MIhai la Săvârşin, încât atunci când, din cauza stării de sănătate, Regina Ana nu se mai se simţea în stare să vină la Săvârşin de Crăciun, a fost o perioadă când Regele Mihai venea fără Regină doar pentru a duce cadourile localnicilor şi a primi colindătorii, după care pleca în Elveţia pentru a fi alături de Regină.

Regele Mihai I a fost ultima dată la Castelul de la Sârvşin în cursul lunii august 2014, când, împreună cu Regina Ana, a participat la inaugurarea Casei de Oaspeţi din cadrul Satului Regal.

Chiar dacă era o tradiţie ca Regele să Fie prezent de Crăciun la Castelul Regal de la Săvârşin, în ultmii ani, regele nu a mai venit la Săvârşin.

Articole asemănătoare

Florentina Iușco, personal best și calificare la Campionatul European

Rezultat excelent pentru atleta Florentina Iușco de la CSM Deva, la a 69-a ediție a…

2 ore ago

Acces mai sigur spre Cascada Lolaia din Retezat

Accesul turiștilor spre una dintre cele mai mari atracții turistice din județul Hunedoara este mai…

4 ore ago

Pleacă și Căpusă de la UTA. Ce să mai înțelegi?

43 de jucători, dintre care 25 de debutanți, a folosit UTA în campionatul recent încheiat.…

5 ore ago

Ministrul transporturilor, despre lucrările la linia ferată care traversează Timișoara: Am semne de întrebare

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că are emoții dacă lucrările la calea ferată vor fi…

5 ore ago

Ambele echipe de la CSS Bega Timișoara se bat pentru locul al cincilea

Două echipe de volei de la CSS Bega Timișoara participă în aceste zile la turneul…

5 ore ago

AUDIO / Vestul Olimpic, episodul 20: Herta Anițaș

Fiind mai înaltă decât fetele din clasa ei, a fost atrasă oarecum firesc de handbal,…

6 ore ago