Social

Returnarea peturilor a redus cantităţile de ambalaje ridicate de la arădeni

Cantitatea de ambalaje a scăzut concomitant cu interesul pentru returnarea peturilor, pentru recuperarea garanției de 50 de bani.

Pe de altă parte, există cazuri în care unele persoane sustrag sticlele din pubelele galbene de pe stradă.
Managerul Retim, Dan Pascu, spune că în special în ultima lună s-a simţit scăderea cantităţilor de plastic şi sticlă ridicate de la populaţie.

Pe zona de plastic şi sticlă, se vede o scădere faţă de anul trecut sau faţă de luna trecută, încă nu foarte mare. Per total, scăderea este de până la 15%, dar sistemul (garanţie-returnare – n.r.) este la început. Pentru operatorul de colectare, reducerea acestor cantităţi nu înseamnă foarte mult. Noi va trebui să ne facem în continuare programele de colectare şi o să vedem împreună cu autorităţile contractante dacă va fi cazul, când va fi cazul, să ajustăm programul de colectare, dacă nu mai trebuie să colectăm atât de des sau să scurtăm traseele‘” a declarat Pascu.

Mai mulţi arădeni au semnalat, pe rețelele de socializare, că în zilele în care scot la stradă pubelele galbene, apar persoane care caută în containere şi sustrag sticlele din plastic care au sigla SGR. În mediul rural, de pe străzi au fost cazuri în care au fost luaţi şi sacii galbeni cu plastic şi metal înainte de sosirea autospecialei operatorului de colectare.

Articole asemănătoare

AUDIO / Titlul s-a dat la Timișoara, dar l-a luat Galațiul

În meciul al treilea, CFR Timișoara era obligată să câștige, pentru a mai prelungi finala,…

2 ore ago

Exercițiu de civilizație cu mazăre, testat de un legumicultor din Arad

Legumicultorul arădean a pus la dispoziția clienților tarlaua cultivată cu mazăre și oricine dorește poate…

2 ore ago

Podul Muncii din Timișoara costă mai mult să fie reabilitat

Reabilitarea Podului Muncii din Timișoara, care face legătura între Gara de Nord și strada Iuliu…

2 ore ago

Două firme vor să repare Podul de Fier din Lugoj

Perioada de de depunere a ofertelor pentru desemnarea unui constructor care să repare Podul de…

2 ore ago

Primul tramvai galben de la Bozankaya, pus în circulație în următoarea lună la Timișoara

Primul tramvai galben, produs de firma turcă Bozankaya pentru Timișoara și recent sosit în oraș,…

2 ore ago

Un nou val de praf saharian ajunge în România

Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie anunță un nou val de praf saharian care se deplasează…

2 ore ago