Categorii: Social

Salvați din frig după ce autocarul cu care mergeau în Germania s-a stricat în Hunedoara

Călătorii dintr-un autocar aflat în drum spre Germania au fost salvaţi din frig de pompierii din Deva, după autovehiculul s-a stricat.
La ieșirea de pe autostrada A1, pe Drumul European E68, în localitatea hunedoreană Ohaba, autocarul nu și-a mai putut continua deplasarea din cauza unei defecțiuni tehnice. Cele 35 de persoane au fost duse cu microbuzul ISU Hunedoara până la Căminul Cultural din Ohaba, pentru a fi în siguranță, la căldură, până la sosirea unui alt autocar al firmei de transport.
Printre cei care se aflau în autocar era şi un căţel, care devenise neliniștit și speriat din cauza schimbării de temperatură, pentru că afară nu era mai mult de 1 grad Celsius, transit pompierii hunedoreni.

Articole asemănătoare

Oradea pierde acasă; Clujul tot mai aproape de titlu

Acest rezultat face ca Clujul să se apropie de un nou titlu de campioană. Trupa…

4 ore ago

Începe programul “Litoralul pentru toți”

Turiştii se pot caza în hotelurile de 2, 3 şi 4 stele din staţiunile de…

10 ore ago

Lectură în avanpremieră cu Gabriel Liiceanu la aniversarea UVT

Joi, de la ora 18.00, filosoful Gabriel Liiceanu va susține o conferință publică, al cărei…

10 ore ago

Accident în Parcul Industrial și Tehnologic din Timișoara

Potrivit Poliției Timiș, un bărbat de 51 de ani conducea un autoturism în incinta Parcului…

10 ore ago

Protest la Timișoara. Angajații mai multor primării au pichetat Prefectura

Reprezentanții Sindicatului Columna-SCOR spun că actualele lefuri nu reflectă efortul pe care salariații îl depun…

10 ore ago

Trafic închis pe strada Căpitan Ignat din Arad

Comisia de Sistematizare a Circulației a aprobat închiderea circulației pe strada Căpitan Ignat, din 21…

11 ore ago