Categorii: Sănătate

A fost deschisă Secţia de Radiologie a Spitalului din Sebiş AUDIO FOTO

Pacienţii spitalului din oraşul arădean Sebiş beneficiază de o nouă sală de radiologie.

Secţia de Radiologie a fost realizată printr-un parteneriat româno-britanic şi dotată  cu un aparat performant de radiologie, primit primit printr-o donaţie din partea fundaţiei „Europa pentru Europa” din Marea Britanie.

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu spune că în urma acestui parteneriat se scurtează cu 100 de kilometri drumul pacienţilor care locuiesc în partea de nord-est către un centru de diagnostic.

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad Arad, Nicolae Ioţcu a mai precizat că dotările în spitalele din judeţ vor continua în urma parteneriatului dintre cele două ţări.

La inaugurarea Secţiei de Radiologie din Sebiş a participat şi reprezentantul diplomatic al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România, Esther Blythe.

În anul 2013, reprezentanţii asociaţiei au dorit să investească în sistemul medical arădean şi, la recomandarea preşedintelui Nicolae Ioţcu, au ales spitalul din Sebiş. Unitatea medicală a primit aparatură radiologică pentru înfiinţarea unei secţii de radiologie, care va deservi peste 70.000 de locuitori din zona arondată acestui spital. Consiliul Judeţean Arad a suportat cheltuielile de transport şi montaj, în valoare de 25.000 de euro, primăria Sebiş a alocat fondurile necesare lucrărilor de infrastructură, iar partenerii britanici au adus aparatura în valoare de 100.000 euro.

 

Sala de radiologie la Spitalul din Sebis judetul Arad

Articole asemănătoare

Oradea pierde acasă; Clujul tot mai aproape de titlu

Acest rezultat face ca Clujul să se apropie de un nou titlu de campioană. Trupa…

8 ore ago

Începe programul “Litoralul pentru toți”

Turiştii se pot caza în hotelurile de 2, 3 şi 4 stele din staţiunile de…

13 ore ago

Lectură în avanpremieră cu Gabriel Liiceanu la aniversarea UVT

Joi, de la ora 18.00, filosoful Gabriel Liiceanu va susține o conferință publică, al cărei…

13 ore ago

Accident în Parcul Industrial și Tehnologic din Timișoara

Potrivit Poliției Timiș, un bărbat de 51 de ani conducea un autoturism în incinta Parcului…

13 ore ago

Protest la Timișoara. Angajații mai multor primării au pichetat Prefectura

Reprezentanții Sindicatului Columna-SCOR spun că actualele lefuri nu reflectă efortul pe care salariații îl depun…

13 ore ago

Trafic închis pe strada Căpitan Ignat din Arad

Comisia de Sistematizare a Circulației a aprobat închiderea circulației pe strada Căpitan Ignat, din 21…

14 ore ago