Categorii: Sănătate

Academia Mămicilor vă îndeamnă: Donați sânge și puteți ajuta copiii internați la Spitalul “Louis Ţurcanu”

Zeci de persoane au venit astăzi la Centrul de Transfuzie Sanguină din Timişoara, la o nouă campanie de donare, dedicată copiilor de la Spitalul “Louis Ţurcanu”. Încă de la primele ore, donatorii şi-au ridicat formularele şi au aşteptat să fie consultaţi. Cu toate acestea, numărul donatorilor nu este atât de mare pe cât ar fi nevoie, spun organizatorii.

Pentru a se asigura că sângele lor ajunge cât mai repede la pacienţii în nevoie, zeci de timişoreni au venit încă de la prima oră a dimineţii să îşi completeze fişele. Unii au fost la prima donare, alţii deja sunt donatori care vin frecvent.

Campania „Implică-te şi schimbă destine – donează sânge” este una lunară şi este coordonată de Academia Mămicilor din Timişoara, spune Nicoleta Andriciuc.

“Este extraordinar faptul că timișorenii se mobilizează și sunt responsabili în astfel de direcții. Calitatea în sine ar trebui să facă parte din viața de zi cu zi a oricăruia dintre noi. Campania aceasta se desfășoară deja la a patra ediție și se va derula până la finele anului, lună de lună, astfel că rugăm timișorenii să ia contact cu Academia Mămicilor pe Facebook și să fie la curent cu datele la care se organizează această acțiune, să participe și să se gândească la scopul minunat, acela de a ajuta copiii bolnavi de cancer din secția de hemato-oncologie a Spitalului <Louis Țurcanu>”, spune Nicoleta Andriciuc.

Oamenii sunt aşteptaţi la centrul de transfuzii atât în perioada de campanie dar şi în afara acesteia. Centrul este deschis de luni până vineri, între orele 08:000 şi 12:00, pentru recoltări.

 

Articole asemănătoare

Societatea RETIM, sancționată pentru că nu a colectat deșeurile conform graficului

În ultimele trei zile, polițiștii locali din Timișoara au aplicat 55 de sancțiuni contravenționale, după…

4 ore ago

Universitatea de Vest din Timișoara, între primele 6,9% universități din lume

Universitatea de Vest din Timişoara a fost inclusă între primele 1.500 de universități din lume…

4 ore ago

Ex-timișorenii Jovanovic și Djokovic, pe locul al cincilea în Ungaria

Honved Budapesta, cea mai titrată echipă din baschetul masculin maghiar, a încheiat actuala ediție de…

5 ore ago

United Galați se desprinde în finala cu CFR Timișoara

Finala Ligii I de fotbal în sală a continuat la Galați, pe terenul echipei care…

6 ore ago

Un baschetbalist timișorean, MVP în finala campionatul din Serbia

Tânărul baschetbalist timișorean Luca Illeș a fost declarat cel mai bun jucător în finala campionatului…

7 ore ago

Corvinul Hunedoara, echipament special pentru finala de Cupa României | AUDIO

Fotbaliștii de la Corvinul Hunedoara se află de sâmbătă la Sibiu. Ei s-au deplasat acolo…

9 ore ago