Categorii: Sănătate

Alte opt persoane internate după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare, la Arad. Doi pacienți sunt în comă

Alţi arădeni au ajuns la spital, după ce au mâncat ciuperci otrăvitoare.     Este vorba de opt persoane, inclusiv copii, iar doi dintre pacienţi se află în comă. O a noua persoană a refuzat internarea, spune directorul Spitalului Judeţean Arad, Adrian Wiener:

S-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe nouă persoane intoxicate cu ciuperci. Este vorba despre trei copii de 8, 9, respectiv 12 ani și cinci adulți, dintre care trei femei și doi bărbați. Două dintre persoane au venit în stare gravă, au fost internate la secția de Terapie Intensivă, iar la celelalte persoane starea este mai bună. O persoană a refuzat internarea. Noi sperăm ca toți să iasă în regulă din spital și să plece acasă pe picioarele lor.

Cei opt pacienţi internaţi sunt din localităţile Bocsig, Susag şi Minşul de Sus.

În context, managerul Spitalului Judeţean Arad, Adrian Wiener, atrage încă odată atenţia cu privire la consumul de ciuperci provenite din surse neautorizate:

Recomandarea este de a consuma ciuperci doar din surse autorizate pentru că, indiferent dacă considerăm că avem cunoștințele de botanică necesare recoltării doar a ciupercilor comestibile, acestea suferă mutații în timp și pot să aibă aspectul de ciuperci comestibile, dar să fie, de fapt, ciuperci otrăvitoare.

Cele nouă cazuri noi de intoxicaţie vin la trei zile după ce  alte patru persoane din localitatea Căpâlnaş, au ajuns la spital după ce au mâncat ciuperci otrăvitoare.

Articole asemănătoare

Food Intel Forum, duminică, la “Diminețile satului”

Food Intel Forum AQUA Carpatica s-a desfășurat în două locații de excepție, respectiv Universitatea de…

8 ore ago

CSM Deva ratează promovarea directă în Liga Florilor

Formația olteană s-a impus clar, 32-22, după ce avea un avans de șapte goluri încă…

8 ore ago

SCM Timișoara câștigă în Maramureș și urcă în fruntea clasamentului

Partida a început cu o greșeală defensivă a echipei timișorene, care a dus la eseul…

9 ore ago

AUDIO | CSM Oradea versus U BT Cluj, pentru a treia oară în finala campionatului

Sezonul 2022/23 s-a încheiat cu victoria lui U-BT Cluj-Napoca, după 4-2 la general în finala cu CSM Oradea.Prima finală între aceste…

11 ore ago

Cu o echipă de juniori în teren, Corvinul încheie sezonul cu un eşec la Mioveni

Asta deşi gazdele au deschis scorul destul de repede, în minutul 8, prin experimentatul Blănaru.…

11 ore ago

AUDIO | Cu emoţii pe final, dar Dumbrăviţa rămâne în Liga a doua!

Unicul gol al timişenilor a venit de la un jucător al... oaspeţilor! În minutul zece,…

13 ore ago