Categorii: Sănătate

Aproximativ 200 de timișoreni stau zilnic la cozi pentru cardul European de sănătate

Aproximativ 200 de timişenii stau zilnic la coadă la CJAS, pentru obţinerea cardului european de sănătate. Cei mai mulţi solicită documentul înainte de plecarea în concediu în străinătate.

În condiţiile în care documentul este valabil doar 6 luni, povestea se repetă în fiecare vară.

Purtătorul de cuvânt al CJAS, Mariana Marcu:

De la începutul anului, la CJAS Timiș au fost depuse și elibrate 9.590 de carduri europene de asigurat. Până acum pentru luna iulie, au fost depuse și eliberate 1.365 de carduri europene de sănătate.

Din cauza creşterii numărului de solicitări, de câteva săptămâni, anagajaţii CJAS Timiş abia fac faţă situaţiei.  Sistemul informatic este greoi, aşa că oamenii stau la serviciu şi în afara orelor de program pentru a înregistra cererile.

Articole asemănătoare

CNAIR preia construcția sensului giratoriu de pe centura Lugojului

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că proiectul de construire a sensului giratoriu de pe…

3 ore ago

Lotul Lugoj-Timișoara, cel mai avansat din proiectul de modernizare a cării ferate din vestul țării

Lucrările la calea ferată între Lugoj și Timișoara sunt cele mai avansate de pe toate…

3 ore ago

Opera Națională Română din Timișoara în concerte de gală, la The Royal Concertgebouw din Amsterdam

Opera Națională Română din Timișoara a fost invitată să susțină o serie de trei concerte,…

3 ore ago

CSM Oradea a provocat prima înfrângere Clujului și a relansat finala de baschet

CSM Oradea a fructificat avantajul terenului propriu în partida a treia din finala Ligii Naționale.…

5 ore ago

Festivalul Narciselor de la Sălaşu de Sus, la o nouă ediţie

O nouă ediţie a Festivalului Narciselor are loc, sâmbătă şi duminică, în comuna Sălaşu de…

11 ore ago

Noaptea muzeelor: Video-mapping la Castelul Corvinilor și protest în mai multe muzee din județul Hunedoara

Noaptea Muzeelor se va desfășura, în această seară, în muzeele din județul Hunedoara, însă în…

11 ore ago