Categorii: Sănătate

Arădeni la spital după ce au fost înțepați de căpușe

La Arad au apărut deja primele cazuri de pacienţi care au fost înțepați de căpuşe. Chiar dacă în anii trecuţi, primele cazuri apăreau în cursul lunii mai, temperaturile ridicatr de zilele trecute, au determinat, pe de o parte ieşirea arădenilor la iarbă verde, iar pe de altă parte, înmulţirea căpuşelor.

La Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului s-au prezentat opt pacienţi – doi copii şi șase adulţi – care au primit tratament preventiv pentru boala Lyme, care poate fi provocată de o bacterie transmisă decătre unele căpuşe, spune purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, Simina Roz.

Medicii recoamandă oamenilor ca atunci când ies la iarbă verde să folosească un spray special care se aplică pe piele. Pentru o protecţie mai mare, se pot folosi şi produse speciale care se aplică pe îmbrăcăminte. Medicii îi sfătuiesc pe oameni ca, după ce au fost la iarbă verde, să controleze tot corpul pentru a vedea dacă nu au cumva căpuşe, acordând atenţie specială zonei axilare, inghinale, picioarelor, zonei ombilicale, gâtului şi capului. La copii, căpuşele sunt adesea detectate pe cap, la rădăcina firului de păr. De obicei, muşcătura are aspectul unei mici umflături închise la culoare cu coajă care nu poate fi înlăturată la pieptănat.

Înţepătura de căpuşă arată de obieci ca un mic pistrui închis la culoare, cu o crustă ce nu poate fi îndepărtată de pe piele. Căpuşa trenuie îndepăratată cât mai repede pentru că poate transmirte encefalita de căpuşe, boala Lyme (borelioză), febra recurentă sau febra hemoragică Crimeea-Congo.

Simptomele bolilor transmise de căpuşe sunt asemănătoare celor de gripă, de exemplu, febră, oboseală, dureri musculare, dureri de cap, ameţeli, dar pot apărea şi dureri abdominale, vărsături, sângerări şi eruptii cutanate. Este important să se înlăture căpuşa în întregime, fără a rupe partea posterioară a corpului, pentru a nu-i lăsa capul înfipt în rană. Căpuşa trebuie îndepărtată cu o pensetă fixată cât mai aproape de piele, trăgând cu atenţie şi dintr-o singură mişcare, fără a o smulge sau răsuci. Nu stiviţi corpul căpuşei şi nu aplicaţi căldură sau vreo substanţă pe ea, deorece acest lucru ar putea determina vărsarea conţinutului stomacal al căpuşei în rană şi implicit, transmiterea bacteriilor sau a virusului. Pentru o mai mare siguranţă este recoamndabil să se meargă la medic.

În cazul în care vă îmbolnăviţi în termen de o lună de la data muşcăturii, trebuie să informaţi medicul despre data şi locul muşcăturii de căpuşă.

Articole asemănătoare

„Belshazzar’s Feast” de William Walton, primă audiție națională, la Filarmonica „Banatul”

Concertul vocal-simfonic din cadrul Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”, programat vineri, 17 mai 2024, la Sala…

o oră ago

CSS Bega e gazdă pentru turneul final U19; eșec la primul meci acasă

La sala ”Mircea Albu”, CSS Bega a cedat cu 3-1 întâlnirea de ieri cu CSU…

5 ore ago

Un filtru conceput de inventatorul Corneliu Birtok Băneasă poate dezinfecta aerul din spitale

Calitatea aerului din spitale poate fi simţitor îmbunătăţită cu ajutorul unui filtru, conceput de inventatorul…

6 ore ago

Garry Kasparov dialoghează cu timișorenii despre provocările lumii moderne

Nume de legendă în lumea șahului și autor recunoscut, Garry Kasparov, va fi protagonistul unui…

8 ore ago

Vreme închisă în vestul țării

Potrivit meterologilor, cerul se va înnora treptat, iar seara și noaptea se vor semnala averse…

10 ore ago

AUDIO / A venit Cupa la Castel!!!!

După 2-2, la finalul celor 120 de minute, Corvinul Hunedoara s-a impus cu 3-2 la…

16 ore ago