Categorii: Sănătate

AUDIO | Doi medici bănățeni, în prima linie americană: „Un epidemiolog de renume din SUA se așteaptă la 100.000-200.000 de decese în țară”

Ea s-a născut la Timișoara, el – la Vrșeț, în Banatul Sârbesc. Ambii au făcut Medicina în orașul de pe Bega, iar acum profesează în Statele Unite ale Americii, la Fort Myers, în Florida. Soții Jasmina Zivanov și Daniel Stanciu au parte cu siguranță de încercarea vieții lor, în această perioadă în care întreaga planetă se luptă cu coronavirusul.

Soții Jasmina Zivanov și Daniel Stanciu au absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara

Jasmina Zivanov afirmă că nici măcar americanii nu sunt pregătiți pentru adevărata dimensiune a pandemiei.

„Sistemul american nu a fost pregătit pentru această pandemie, deși se știa de ceva timp că va veni. Când spun asta mă gândesc la numărul mare de persoane infectate în fiecare zi, mai ales în cele trei state grav afectate: New York, New Jersey, Connecticut. Școlile nu s-au închis din timp, iar business-urile erau și ele deschise”

Jasmina Zivanov

Estimările autorităților americane stârnesc îngrijorare mare în SUA, dar Jasmina Zivanov spune că este pregătită să înfrunte situația:

„Anthony Fauci, care este directorul Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase, estimează că până la finalul pandemiei în SUA vor fi 100.000 până la 200.000 de decese. Noi, ca medici, nu suntem speriați. Nici nu ne aflăm în zona noastră de confort, dar atât eu cât și soțul meu suntem foști sportivi – eu, de performanță – și suntem obișnuiți cu provocările”

Jasmina Zivanov

Jasmina Zivanov și fosta mare jucătoare de tenis Monica Seleș

Jasmina a jucat tenis la nivel de performanță, în perioada junioratului, apoi s-a orientat către școală. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara – acolo unde l-a cunoscut pe Daniel – în 2003, s-a specializat din 2004 în SUA, iar în 2009 s-a stabilit în țara de peste Oceanul Atlantic.

Specialiști în medicină internă, soții Jasmina Zivanov și Daniel Stanciu au trei copii și își iau toate măsurile de precauție:

„Când ajungem acasă, ne dezbrăcăm în garaj de hainele cu care am fost la spital și lăsăm pantofii în afara garajului. Nu atingem nimic până nu facem duș. Hainele merg direct în mașina de spălat și încercăm să stăm departe de copii. La spital, îmi țin telefonul mobil într-o pungă, în așa fel încât să-l pot folosi. Când ajung acasă, spăl telefonul cu spirt. Încercăm să consumăm cât mai multe vitamine C, D și A”

Jasmina Zivanov – declarațiile pe larg, în fișierele AUDIO

Cele mai expuse state din SUA caută cu disperare medici: apelează la pensionari și chiar la foști rezidenți din acele zone. Timișoreanca Jamina Zivanov afirmă că ea însăși a primit un mail de la guvernatorul statului New York:

„Zilele trecute am primit un email de la guvernatorul statului New York, întrebându-mă dacă mă interesează să vin să ajut, eu fiind fostă rezidentă în New York City. Nu îmi pot lăsa jobul de aici, dar mi-a plăcut ideea de a cere oamenilor care au avut licență în NY sau celor care s-au pensionat să revină și – din câte am înțeles – mulți medici s-au mobilizat”

Jasmina Zivanov

Chiar dacă în Florida situația nu este atât de gravă ca în alte state, Jasmina și Daniel știu că lucrurile sunt într-un echilibru instabil. „Uite, acum am primit rezultatul: un pacient de-al meu, de 96 de ani, infectat cu cornavirus”, îmi scrie Jasmina pe Messenger, iar veștile par a se succeda cu tot mai mare repeziciune.

Jasmina Zivanov, alături de familia sa, când a fost star distinsă cu „Physician Star Award”

Articole asemănătoare

Un baschetbalist timișorean, MVP în finala campionatul din Serbia

Tânărul baschetbalist timișorean Luca Illes a fost declarat cel mai bun jucător în finala campionatului…

23 de minute ago

Corvinul Hunedoara, echipament special pentru finala de Cupa României | AUDIO

Fotbaliștii de la Corvinul Hunedoara se află de sâmbătă la Sibiu. Ei s-au deplasat acolo…

3 ore ago

CSS Bega, bronz la U17 și o calificare la mini-volei

CSS Bega Timișoara a realizat o victorie în fața colegelor de la Dinamo București, în…

3 ore ago

20 de străini, majoritatea veniţi la muncă, au fost expulzaţi din țară

Autorităţile române au expulzat 20 de străini care au venit în ţară în ultimii ani,…

4 ore ago

Constructorul pasajului Solventul începe montarea tunelului pe sub liniile de tren

Constructorul pasajului Solventul începe, în această lună, realizarea structurii în lungime de aproximativ 70 de…

4 ore ago

Juridic | Sistemul de plată prin tichete de activități casnice

Avocatul Florentina Folea răspunde unei ascultătoare din Oradea care ne-a transmis următoarea întrebare : «…

5 ore ago