Categorii: Sănătate

AUDIO/ “Studentist”, aplicația prin care timișorenii pot contacta studenții de la Stomatologie pentru probleme dentare

„Studentist” este o aplicaţie a studenţilor de la stomatologie care se pun la dispoziţia tuturor celor care au nevoie de interventii dentare dar nu isi pot permite sa mearga la un cabinet specializat.

Studenţii de la facultăţile de Stomatologie sunt în căutare de pacienţi. Începând din anul III de studii, tinerii pot face deja lucrări dentare, la început mai simple, apoi, sub supravegherea unui profesor şi, mai târziu, a unui coleg, odată cu trecerea anilor, trec la nivele superioare până devin şi ei, medici cu experienţă şi renume. Până nu de mult studenţii stomatologi dădeau anunţuri prin Olx, prin ziare de mică publicitate, lipeau mesaje pe stâlpi sau ziduri, ori apelau la prieteni pentru a-şi putea practica meseria. Programatorul Mario Vasile, absolvent al Universităţii Politehnica din Timişoara, s-a gândit să rezolve acestă problemă, făcând aplicaţa Studentist.

“Prietena fiind studentă în anul VI la Medicină Dentară, avea tot timpul probleme cu găsirea pacienților, și ea și colegii colegii.  Era aceeași poveste veche. Și am zis că îi fac o aplicație, un canal prin care ei pot discuta direct cu pacienții, pacienții să vorbească cu ei. Cum funcționează? E foarte simplu. Îți instalezi aplicația pe telefon, alegi orașul, după care ai patru categorii din care poți să alegi: durere, carii, igienizări și lucrări. Pui numărul de telefon și numele și toți studenții din orașul tău vor primi o notificare că o cerere nouă a fost adăugată”, explică Mario Vasile

Odată ajunşi pe mâna studenţilor de la Stomatologie, pot fi rezolvate cam toată gama de lucrări dentare. De la problemele cu carii, dureri de dinți, igienizarea profesională sau chiar lucrările protetice. Ana Maria Moldovan este studentă în anul şase la Medicină Dentară.

“În anul III, de obicei sunt plombele, în anul IV-V, scos de nervi plus lucrări, puțin fixe, și în anul V se fac  proteze totale, iar în anul VI se fac de toate. Nu este greu să găsim dacă pacienții știu că se pot face la noi, dar majoritatea pacienților nu știu că au posibilitatea la studenții de la Medicină Dentară să își facă dinți ”, spune tânăra.

Tarifele la studenţi sunt foarte mici, nu se se compară cu cele practicate în cabinetele dentare. Practic, de cele mai multe ori, pacientul plăteşte doar materialele pe care studenţii le cumpără de la tehnicienii dentari.

“Fiind studenți, noi suntem fericiți să ajutăm pacienții pentru că și noi avem barem de făcut, acesta e adevărul”, spune Ana Maria Moldovan.

Tratamentele sunt efectuate de studenţi în cadrul Universității de Medicină Dentară, sub supravegherea profesorilor, spune preparatorul universitar Andrei Gavrilovici.

“Studenții, în primul rând, acumulează cunoștințele teoretice, deci nu sunt lăsați să lucreze pe pacienți fără să stăpânească foarte bine cunoștințele teoretice. După aceea, în partea de aplicare a acelor cunoștințe teoretice, prima dată le este demonstrat cum se fac lucrările respective, avem în laborator un manechin, și când aplică lucrurile acestea pe un pacient sunt supravegheați de un cadru didactic. Lucrurile sunt extrem de bine controlate și atunci când este ceva îl depășește pe student, intervine cadrul didactic și îl ajută”, explică Andrei Gavrilovici.

Aplicația “Studentist” a fost lansată în noiembrie 2017 şi este disponibilă gratuit în Timișoara, București, Iași, Cluj, Sibiu, Târgu Mureș şi Craiova.

Ascultați reportajul realizat de Ștefan Both:

Articole asemănătoare

Food Intel Forum, duminică, la “Diminețile satului”

Food Intel Forum AQUA Carpatica s-a desfășurat în două locații de excepție, respectiv Universitatea de…

4 ore ago

CSM Deva ratează promovarea directă în Liga Florilor

Formația olteană s-a impus clar, 32-22, după ce avea un avans de șapte goluri încă…

4 ore ago

SCM Timișoara câștigă în Maramureș și urcă în fruntea clasamentului

Partida a început cu o greșeală defensivă a echipei timișorene, care a dus la eseul…

5 ore ago

AUDIO | CSM Oradea versus U BT Cluj, pentru a treia oară în finala campionatului

Sezonul 2022/23 s-a încheiat cu victoria lui U-BT Cluj-Napoca, după 4-2 la general în finala cu CSM Oradea.Prima finală între aceste…

7 ore ago

Cu o echipă de juniori în teren, Corvinul încheie sezonul cu un eşec la Mioveni

Asta deşi gazdele au deschis scorul destul de repede, în minutul 8, prin experimentatul Blănaru.…

7 ore ago

AUDIO | Cu emoţii pe final, dar Dumbrăviţa rămâne în Liga a doua!

Unicul gol al timişenilor a venit de la un jucător al... oaspeţilor! În minutul zece,…

8 ore ago