Categorii: Sănătate

Două noi programe naţionale de finanţare pentru pacienţii cu accident vascular şi traumă

Cele două programe noi vor intra în vigoare de săptămâna viitoare. Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat, la Timișoara, că acestea vor asigura fonduri speciale pentru tratamentul bolnavilor, la fel ca în cazul programelor pentru pacientul critic şi cel pentru infarct, care au funcţionează de 3 luni.

Săptămâna viitoate lansăm programul de accident vascular, ceea ce înseamnă că finanțăm medicația necesară. La fel și programul de traumă. Suntem în a treia lună de funcționare a programului de ATI și de infarct, iar pe programul de infarct vă putem spune că mortalitatea s-a redus de trei ori. Este o îmbunătățire remarcabilă.

Prezent la Timișoara, Ministrul Sănătății a mai precizat că aici vor fi finaţate sau suplimentate programele pentru pacienţii cu accidente vasculare cerebrale, cu traume, cei de pe secţia de anestezie terapie intensivă şi urgenţele.

Articole asemănătoare

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

o oră ago

Iepurii gigantici ai unui crescător din Banat ajung în Anglia

Patru iepuri gigantici au ajuns în Marea Britanie. Este vorba despre o primă comandă plasată…

2 ore ago

Centru pentru persoane cu dizabilități la Lugoj. Proiectul costă 1 milion de euro

Proiectul are ca scop construirea unui așezământ, care va fi dotat cu toate facilitățile. Centrul…

2 ore ago

Timișoreanul Vlad Dragomir a câștigat Cupa Ciprului

Românii Vlad Dragomir (25 de ani) și Adrian Rus (28 de ani) au cucerit Cupa Ciprului cu Pafos. În finală, Pafos a învins…

2 ore ago

Florentina Iușco, personal best și calificare la Campionatul European

Rezultat excelent pentru atleta Florentina Iușco de la CSM Deva, la a 69-a ediție a…

7 ore ago

Acces mai sigur spre Cascada Lolaia din Retezat

Accesul turiștilor spre una dintre cele mai mari atracții turistice din județul Hunedoara este mai…

8 ore ago