Categorii: Sănătate

Enteroscop unic în România, pentru depistarea afecţiunilor intestinului subţire, la Spitalul CFR din Timişoara

Spitalul CFR din Timişoara a fost dotat cu un enteroscop unic în România, folosit în depistarea şi tratamentul afecţiunilor de la nivelul intestinului subţire.
Şeful Secţie Medicină Internă a Spitalului CFR, dr. Christian Banciu, spune că aparatul este prevăzut cu o spirală dintr-un plastic dur ce poate fi controlată electric cu ajutorul a două pedale, pentru înaintare şi pentru retragere, totul realizându-se cu sprijinul unui motoraş.
Enteroscopia se recomandă doar în cazul în care rezultatele colonoscopiei şi ale gastroscopiei sunt negative, dar pacienţii prezintă hemoragii oculte, care nu pot fi observate cu ochiul liber, însă apar la analizele de laborator.
“Aparatul pe care îl avem în cadrul Compartimentului de Gastroenterologie este la ora actual singurul din România şi are mai multe avantaje. Pe de-o parte, reduce timpul de investigare, urmare a motorizării. Apoi, acel tub subţire, flexibil, poate pătrunde mai uşor în sistemul digestiv graţie spiralei, care îl ajută la înaintare, dar şi datorită insuflaţiei cu dioxid de carbon care provine dintr-un dispozitiv special ataşat turnului endoscopic. Gazul dioxidul de carbon reduce senzaţia de balonare, absorbindu-se mai uşor în intestin. De asemenea, se limitează riscul complicaţiilor în cazul tratamentului leziunilor descoperite. Investigaţia necesită o pregătire anterioară de o zi şi se face cu o sedare uşoară”, precizează dr. Christian Banciu.
Sistemul endoscopic împreună cu aparatul au fost cumpărate cu fonduri europene, prin programul POIM destinat dotării unităţilor sanitare.

Articole asemănătoare

Memorial automobilistic “Timișoara 1930” și expoziție de mașini de epocă, la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…

13 minute ago

Victorie facilă pentru Flavius Biea în lupta pentru centură

Pugilistul timișorean Flavius Biea a cucerit centura WBC Continental Latino, aseară, la Craiova. Bănățeanul l-a…

34 de minute ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil și, pe arii restrânse, îndeosebi…

2 ore ago

România, dublă victorie în Golden League

Naţionala masculină de volei a României a debutat cu dreptul în noul sezon al competiţiei…

11 ore ago

Iordănescu a convocat preliminar 21 de stranieri pentru meciurile cu Bulgaria şi Liechtenstein

Selecţionerul echipei naţionale a României, Edward Iordănescu, a trimis 21 de convocări preliminare stranierilor pentru…

13 ore ago

Trenul cu pelerinii din Ungaria, participanți la procesiunea de la Șumuleu Ciuc, a intrat în țară prin Arad

Trenul care îi poartă pe pelerinii din Ungaria la Șumuleu Ciuc a intrat, vineri, în…

14 ore ago