Categorii: Sănătate

Focar de COVID-19 la o grădiniţă particulară din Timişoara

Un nou focar de COVID-19 a fost înregistrat la o grădiniţă particulară din Timişoara.
Trei copii și două angajate ale unei crește din cadrul unei grădinițe private din Timișoara au fost confirmați cu coronavirus în urma testelor efectuate de DSP Timiș.
Direcția de Sănătate Publică Timiș anunță că numărul focarelor active din judeţ a ajuns astfel la şapte.
“Avem şapte focare COVID active, care sunt în supraveghere epidemiologică. Un centru pentru minori din Timişoara (trei cazuri), Spitalul Judeţean Timişoara (21 de cazuri), trei unităţi economice din judeţ (cu opt, patru, respectiv 15 cazuri confirmate), Inspectoratul Judeţean de Poliţie Timiş (19 cazuri) şi o unitate privată de învăţământ preşcolar cu cinci cazuri”, spune purtătorul de cuvânt al DSP Timiș, Cornelia Bubatu.
Prefectura Timiş a informat că, în ultimele 24 de ore, 66 de persoane au fost carantinate, iar 57 de persoane au intrat în izolare.
“În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 47 de persoane COVID pozitive, dintre care 32 sunt în Timişoara, la Lugoj (patru), câte două cazuri în Dumbrăviţa şi Giroc şi câte un caz în localităţile Giarmata Vii (Ghiroda), Ghiroda, Săcălaz, Curtea, Teremia Mare, Jebel şi Satchinez. În această dimineaţă, numărul total de persoane internate confirmate COVID-19 a fost de 209, cu 19 cazuri pe secţia ATI”, anunță Prefectura Timiș.

Articole asemănătoare

UTA a anunțat prima sosire. Este un fotbalist belgian

UTA l-a transferat pe mijlocașul central Benjamin van Durmen. În vârstă de 27 de ani,…

3 ore ago

„Pare un vis, dar este realitate”

„Pare un vis, dar este realitate”, a declarat antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, după…

4 ore ago

Povestea globe-trotterului timișorean care a străbătut pe bicicletă aproape jumătate din țările lumii

În tinerețe Arnold Gozo a practicat ciclismul la nivel profesionist. De aici pasiunea pentru sportul…

5 ore ago

Muzeul Banatului, intrare liberă în luna iunie la toate expozițiile

Muzeul Național al Banatului își deschide porțile și oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor pe parcursul…

6 ore ago

Cinci transporturi agabaritice traversează vestul țării

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că cele cinci transporturi agabaritice vor…

6 ore ago

Începe o nouă etapă de dezinsecție în Timișoara

Acțiunea de dezinsecție este programată în perioada 3 – 10 iunie și se va desfășura…

6 ore ago