Categorii: Sănătate

FOTO / Spitalul Municipal din Timișoara intră în șantier. Începe extinderea Unității de Primiri Urgențe

Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Municipal din Timișoara va fi extinsă și modernizată printr-o investiție de trei milioane de lei, bani de la bugetul local. Primăria Timișoara a predat constructorului amplasamentul, iar în următoarele săptămâni vor începe și lucrările.

Managerul de la Spitalul Municipal, Octavian Mazilu, spune că extinderea unității de primiri urgențe se va face pe locul actulei parcări din curtea spitalului.

Este vorba despre o extindere a spațiului actualei Unități de Primire Urgențe. Noul spațiu rezultat va fi mai mare cu 350 de metri pătrați decât cel actual. Vom avea spații deschise, spații care vor permite activitatea neîngrădită a medicilor care desfășoară urgența. În plan, după cum ați văzut, sunt prevăzute două paturi într-un salon pentru urgențele majore, pentru cazurile critice care necesită manevrele de resuscitate. De asemenea, sunt prevăzute 14 paturi pentru urgențele care sunt grave, dar care nu impun manevre de resuscitare.

Conform contractului, termenul de finalizare a lucrărilor este luna decembrie a acestui an. Pe toată perioada lucrărilor Clinicile Noi asigură servicicii medicale de urgență în condițiile de până acum.

Articole asemănătoare

Festivalul Muzicii de Cameră într-un„Weekend muzical de vis”

Universitatea de Vest din Timișoara – Facultatea de Muzică și Teatru organizează, pe parcursul lunii…

39 de minute ago

SCM Timișoara se întoarce în Ronaț din postura de lider | AUDIO

SCM Timișoara joacă pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de Rugby.…

4 ore ago

Sute de timișoreni l-au primit cu aplauze pe Garry Kasparov

Sute de timișoreni au participat la întâlnirea cu Garry Kasparov, maestru al șahului, considerat un…

4 ore ago

Festivalul PreHistoria, o incursiune în neoliticul Sanctuarului de la Parţa

Festivalul de arheologie experimentală PreHistoria va avea loc în zilele de 25 și 26 mai…

8 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Meteorologii anunță că arii relativ extinse în Crișana, local în Banat, vor fi averse și…

9 ore ago

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

17 ore ago