Categorii: Sănătate

Hepatita C: 75 % dintre cei infectaţi nu ştiu că se află în această situaţie

Trei sferturi (75%) dintre persoanele infectate cu virusul hepatitei C din întreaga lume nu ştiu că se află în această situaţie, aşa încât, chiar şi în ţările bogate, sunt trataţi doar 3-5 % dintre cei afectaţi de această boală, care provoacă anual aproximativ jumătate de milion de decese, relevă un studiu prezentat în cadrul Congresului Internaţional al Ficatului, care se încheie duminică la Viena.

Cercetarea, realizată la Deusto Business School din Spania, poartă numele de ‘Hepatita C: Marea fotografie’, arată că, în fiecare an, apar aproximativ 4 milioane de noi cazuri de îmbolnăvire şi estimează că numărul total de persone infectate cu virusul hepatitei C pe glob este cuprins între 130 şi 170 de milioane.

Specialiştii au atras atenţia asupra proporţiei extrem de mici a celor trataţi contra bolii şi au insistat în legătură cu necesitatea controlului, depistării precoce şi prevenţiei.

Totodată, autorii studiului au reliefat importanţa ‘unei bune intervenţii’ în tratarea bolii, având în vedere că unele medicamente recent apărute pe piaţă au o eficienţă de peste 90%.

‘Am făcut un fel de fotografie a ceea ce se întâmplă în lume întrucât ţările ar trebui să înceapă să elaboreze planuri naţionale mai ambiţioase decât cele din prezent’, a declarat directorul Deusto Business School, Rafael Bengoa, menţionând că în Europa doar cinci state au planuri de acest gen. (Sursa: Agerpres, foto: jurnalul.ro)

 

Articole asemănătoare

Festivalul Narciselor de la Sălaşu de Sus, la o nouă ediţie

O nouă ediţie a Festivalului Narciselor are loc, sâmbătă şi duminică, în comuna Sălaşu de…

6 ore ago

Noaptea muzeelor: Video-mapping la Castelul Corvinilor și protest în mai multe muzee din județul Hunedoara

Noaptea Muzeelor se va desfășura, în această seară, în muzeele din județul Hunedoara, însă în…

6 ore ago

SCM Timișoara încheie turul pe primul loc / AUDIO

SCM Timișoara a jucat pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de…

7 ore ago

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

12 ore ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

13 ore ago

Memorial automobilistic “Timișoara 1930” și expoziție de mașini de epocă, la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…

14 ore ago