Categorii: Sănătate

În Arad s-a înregistrat cel mai mare număr de viroze într-o săptămână din acest sezon

Medicii din judeţul Arad au înregistrat, în ultima săptămână, cel mai mare număr de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare din acest sezon de îmbolnăviri
Este vorba despre 2.709 pacienţi diagnosticaţi, în creştere cu 25% faţă de raportarea anterioară valabilă tot pe şapte zile.
Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Arad, 37 de pacienţi cu viroze au făcut complicaţii şi au fost internaţi.
De asemenea, medicii au raportat la DSP 359 de cazuri de pneumonie, cu 55 de pacienţi internaţi, dar şi opt cazuri de gripă, toate la copii.
“În ceea ce priveşte infecţiile acute ale căilor respiratorii, cele mai multe cazuri au fost la categoria de vârstă 15-49 de ani (880 de cazuri), urmată de 5-14 ani (686 de cazuri ), 2-4 ani (400 de cazuri) şi 50-64 de ani (226 de cazuri). Cele mai puţine cazuri au fost la categoriile de vârstă 0-1 an, cu un număr de 258 de cazuri, respectiv > 65 de ani, cu 219 cazuri. Cele mai multe internări au fost la categoria de vârstă 0-1 an – 15 cazuri”, arată DSP Arad.

Articole asemănătoare

România, finalistă la Jocurile Mediteraneene

Echipa națională de handbal juniori a României a făcut o figură foarte frumoasă la Jocurile…

23 de minute ago

Radu și Ilie Vincu – simboluri ale artei instrumentale tradiționale / VIDEO-LIVE

Violoniștii Radu şi Ilie Vincu şi-au făurit de-a lungul anilor un loc binemeritat printre instrumentiștii…

5 ore ago

Anca Todoni, două victorii în calificări

Anca Todoni a acces pe tabloul principal al turneul challenger de tenis de la Madrid.…

10 ore ago

Povestea Antoniei, eleva din Timișoara care va reprezenta România la Olimpiada Internațională de Științele Pământului

Antonia Ioana Balcu este unul din cei patru liceeni români care se vor întrece cu…

11 ore ago

Sute de slujbe disponibile la Bursa Locurilor de Muncă de la Timișoara

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă organizează, marți, Bursa Locurilor de Muncă. Evenimentul va…

11 ore ago

Se oprește apa caldă în mai multe zone ale Timișoarei

Consumatorii care locuiesc în zona de nord a Timișoarei vor rămâne fără apă caldă din…

12 ore ago