Categorii: Sănătate

Începe extinderea corpului B de la UPU a Spitalului Județean Oradea

De astăzi, încep lucrările de extindere a corpului B de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Judeţean Oradea.

Investiţia este necesară întrucât numărul celor care se prezintă la urgenţe a depăşit 150.000, faţă de circa 25.000 – 30.000, în 2017.

Noua clădire va avea demisol – unde va funcţiona UPU – , parter – care va găzdui un laborator robotizat, farmacia şi departamentul sterilizare -, şi un etaj -unde vor fi amenajate birouri, vestiare şi un amfiteatru.

Lucrările costă peste 25 de milioane de lei iar puţin peste jumătate din sumă este suportată de Ministerul Sănătăţii printr-un împrumut de la Banca Mondială, iar restul reprezintă contribuţia Primăriei Oradea.

Lucrările ar trebui să fie finalizate în 2 ani.

Articole asemănătoare

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

22 de minute ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

o oră ago

Memorial automobilistic “Timișoara 1930” și expoziție de mașini de epocă, la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…

2 ore ago

Victorie facilă pentru Flavius Biea în lupta pentru centură

Pugilistul timișorean Flavius Biea a cucerit centura WBC Continental Latino, aseară, la Craiova. Bănățeanul l-a…

2 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil și, pe arii restrânse, îndeosebi…

4 ore ago

România, dublă victorie în Golden League

Naţionala masculină de volei a României a debutat cu dreptul în noul sezon al competiţiei…

12 ore ago