Categorii: Sănătate

Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara câștigă primul proiect cu fonduri UE

Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara a câștigat un proiect european transfrontalier în valoare de 3 milioane de euro.

Partea care revine instituţiei de sănătate din Timişoara, în cadrul proiectului realizat în parteneriat cu Universitatea de Medicină din Debrecen şi Spitalul de Judeţean din Oradea, este de 1,2 milioane de euro.

“Este un proiect implementat în cadrul programului INTERREG România – Ungaria, cu un buget mare de aproximativ 3 milioane de euro. Noi suntem liderii de proiect. Principalul obiectiv al Institutului de Boli Cardiovasculare este dotarea a două săli de operații a Blocului Operator cu aparatură medicală în vederea extinderii capacității actuale de asistență medicală la populația adultă. De asemenea, însă, vom asigura dotări și pentru restul secțiilor din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare – Secției de Cardiologie și Secției de Recuperare Cardiovasculară”, spune managerul Institutului, Constantin Luca.

Cele două săli de operaţie sunt finisate iar dotarea lor ar permite creșterea cu 30% a numărului de operații de chirurgie cardiacă la populația adultă dar şi tratarea patologiei nou-născutului, copilului mic și adultului tânăr atins de boli cardiace congenitale.

Până în urmă cu patru ani, clinica de la Pădurea Verde – aflată în subordinea directă a Ministerulului Sănătăţii, nu era întabulată, şi nu putea accesa proiecte europene. Clinica de Boli Cardiovasculare din Timişoara a primit în acest an şi o finanţare de peste 6 milioane de lei, din partea Ministerului Sănătăţii, pentru înfiinţarea secţiei de Chirurgie Pediatrică.

În cadrul proiectului transfrontalier România-Ungaria, Spitalul de Urgenţă din Oradea va amenaja o secţie de Anestezie şi Terapie Intensivă şi un bloc operator în cadrul secţiei de Ginecologie.

 

Articole asemănătoare

CNAIR preia construcția sensului giratoriu de pe centura Lugojului

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că proiectul de construire a sensului giratoriu de pe…

3 ore ago

Lotul Lugoj-Timișoara, cel mai avansat din proiectul de modernizare a cării ferate din vestul țării

Lucrările la calea ferată între Lugoj și Timișoara sunt cele mai avansate de pe toate…

4 ore ago

Opera Națională Română din Timișoara în concerte de gală, la The Royal Concertgebouw din Amsterdam

Opera Națională Română din Timișoara a fost invitată să susțină o serie de trei concerte,…

4 ore ago

CSM Oradea a provocat prima înfrângere Clujului și a relansat finala de baschet

CSM Oradea a fructificat avantajul terenului propriu în partida a treia din finala Ligii Naționale.…

5 ore ago

Festivalul Narciselor de la Sălaşu de Sus, la o nouă ediţie

O nouă ediţie a Festivalului Narciselor are loc, sâmbătă şi duminică, în comuna Sălaşu de…

12 ore ago

Noaptea muzeelor: Video-mapping la Castelul Corvinilor și protest în mai multe muzee din județul Hunedoara

Noaptea Muzeelor se va desfășura, în această seară, în muzeele din județul Hunedoara, însă în…

12 ore ago