Categorii: Sănătate

Întârzieri mari la plata medicilor din centrele de permanență din Timiș și Caraș-Severin

Întârzieri mari la alocare banilor din partea Ministerului Sănătăţii pentru Centrele de Permanenţă din Timiş şi Caraş-Severin.

Medicii nu şi-au mai luat banii de patru luni de zile. Abia, miercuri, Casa de Asigurări de Sănătatea a primit de la minister şi a virat aproximativ 5 milioane de lei către aceste centre.

Claudia Iftode, preşedinta Societăţii Timiş a Medicilor de Familie spune centrele de permanenţă vor ajunge să nu mai poată funcţiona, dacă bani vor fi viraţi mereu cu întârziere.

“N-am primit banii pe total iulie, august – septembrie abia am dat raportările – însă astăzi au intrat banii. Singura problemă este că la rectificarea bugetară am înțeles că nu s-a acoperit 100% luna august, ci în procent de 80%. A fost foarte greu pentru că noi am subvenționat practic cu bani de la soți, copii, din resurse personale centrele de permanență întrucât să nu ai cheltuieli de întreținere și funcționare este foarte greu”

În Timiş există 46 de centre de permanenţă, iar în Caraş Severin şase. Cea mai mare parte a acestora funcţionează în zonele rurale sau izolate şi în locul camerelor de gardă ale spitalelor desfiinţate din zonele urbane.

 

Articole asemănătoare

Traficul greu este restricționat timp de două zile în Ungaria

Autoritățile de frontieră din Ungaria anunță că, în cele două zile, nu este permisă circulația…

10 minute ago

Vreme instabilă în Banat și Crișana

Vremea va fi închisă, iar cerul va prezenta înnorări temporar accentuate. Pe arii relativ extinse…

o oră ago

CNAIR preia construcția sensului giratoriu de pe centura Lugojului

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că proiectul de construire a sensului giratoriu de pe…

7 ore ago

Lotul Lugoj-Timișoara, cel mai avansat din proiectul de modernizare a cării ferate din vestul țării

Lucrările la calea ferată între Lugoj și Timișoara sunt cele mai avansate de pe toate…

7 ore ago

Opera Națională Română din Timișoara în concerte de gală, la The Royal Concertgebouw din Amsterdam

Opera Națională Română din Timișoara a fost invitată să susțină o serie de trei concerte,…

7 ore ago

CSM Oradea a provocat prima înfrângere Clujului și a relansat finala de baschet

CSM Oradea a fructificat avantajul terenului propriu în partida a treia din finala Ligii Naționale.…

9 ore ago