Categorii: Sănătate

Mai puține probleme digestive, față de anii trecuți, la unitățile de primiri urgențe ale spitalelor din Timișoara

Foto: hosptm.ro

Aproape 600 de persoane au ajuns în ultimele trei zile la Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean din Timișoara.

Potrivit șefului UPU, Mihai Grecu, numărul celor care au venit cu probleme digestive nu a fost mai mare decât în alte zile. Îngrijorător, însă, este numărul celor care au ajuns la spital din cauza unor altercații sau accidente rutiere.

“În perioada a zilelor de Paști, mă refer la sâmbătă, duminică și luni, am avut un număr de 563 de pacienți care s-au adresat Unității de Primiri Urgențe. Dintre ei, 86 au rămas internați în spital – șase pe Terapie Intensivă. Ca structură a patologiei nu a diferit foarte mult de zilele normale de activitate. Am avut cred că în fiecare zi unul dacă nu mai multe accidente rutiere. Numai în cursul zilei de ieri am avut doi pacienți agresați, înjunghiați”, spune medicul Mihai Grecu.

Nici la Spitalul Municipal nu au mers pacienți din cauza exceselor alimentare. Purtătorul de cuvânt, Ramona Gâdea, spune că oamenii au învățat să mănânce moderat, astfel că numărul celor care ajung la urgențe cu probleme digestive, de sărbători, a scăzut de la un an la altul.

“Nu am avut nimic spectaculos, câteva colici biliare dar pe litiază nu toxiinfecții, mai puțin ca în zilele normale. De câțiva ani nici măcar de Crăciun sau de Anul Nou nu mai e ce a fost înainte. Ani de zile în urmă nu făceau față. S-a venit pe partea de colică biliară, adică pe criză de fiere, cei care au pietre deja și la ei e o normalitate, pot face oricând”, spune Ramona Gâdea.

La ultimul revelion, în Urgențele Spitalului Județean Timișoara s-au prezentat 450 de pacienți.

Articole asemănătoare

CNAIR preia construcția sensului giratoriu de pe centura Lugojului

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că proiectul de construire a sensului giratoriu de pe…

2 ore ago

Lotul Lugoj-Timișoara, cel mai avansat din proiectul de modernizare a cării ferate din vestul țării

Lucrările la calea ferată între Lugoj și Timișoara sunt cele mai avansate de pe toate…

2 ore ago

Opera Națională Română din Timișoara în concerte de gală, la The Royal Concertgebouw din Amsterdam

Opera Națională Română din Timișoara a fost invitată să susțină o serie de trei concerte,…

2 ore ago

CSM Oradea a provocat prima înfrângere Clujului și a relansat finala de baschet

CSM Oradea a fructificat avantajul terenului propriu în partida a treia din finala Ligii Naționale.…

4 ore ago

Festivalul Narciselor de la Sălaşu de Sus, la o nouă ediţie

O nouă ediţie a Festivalului Narciselor are loc, sâmbătă şi duminică, în comuna Sălaşu de…

10 ore ago

Noaptea muzeelor: Video-mapping la Castelul Corvinilor și protest în mai multe muzee din județul Hunedoara

Noaptea Muzeelor se va desfășura, în această seară, în muzeele din județul Hunedoara, însă în…

10 ore ago