Categorii: Sănătate

Maratonul vaccinării de Ziua Armatei la Timișoara

Timișorenii sunt așteptați la un nou maraton al vaccinării care se va desfășura la Spitalul modular militar de pe stadionul CFR.

Maratonul vaccinării este organizat de Ziua Armatei de Spitalul Militar “Dr. Victor Popescu” Timișoara și se va desfășura la unitatea mobilă de luni de la ora 8:00 până marți la ora 20:00.

Maratonul intitulat “Împreună pentru viață – Împreună pentru viitor!” este un proiect al  Ministerului Apărării Naționale ce se va desfășura în șase spitale militare din țară, care sunt și centre regionale de depozitare a vaccinurilor împotriva COVID-19.

Programul de funcționare al centrului de vaccinare va fi extins pe durata maratonului, asigurându-se  vaccinarea doritorilor împotriva COVID-19 pe toată perioada de desfășurare a acestuia.

De luni, sunt disponibile 2 fluxuri de vaccinare, 1 flux  Pfizer și 1 flux Johnson & Johnson, cu posibilitatea suplimentării acestora la nevoie.

La activitățile de vaccinare pot participa toate categoriile eligibile (cu vârsta mai mare de 12 ani) pentru administrarea dozei 1, dozei 2, dozei 3 (suplimentare) și a dozei de booster, conform instrucțiunilor CNCAV.

Procesul de vaccinare pentru persoanele planificate în aceste zile prin intermediul platformei electronice se va desfășura în regim normal, conform programărilor deja existente, transmit reprezentanții Spitalului Militar din Timișoara.

Articole asemănătoare

Dialog cu Ioan Holender, la Opera Națională Română din Timișoara

Creația în bronz a sculptorului Péter Jecza, realizată cu ani în urmă, îl înfățișează pe…

50 de minute ago

Grupurile de Acțiune Locală din Timiș instruiesc societatea civilă și ONG-urile pentru a scrie proiecte europene

2 milioane de euro este suma pe care Grupurile de Acțiune Locală Timișoara și Colinele…

4 ore ago

Badmintonul timișorean, aproape de Cupa României

Componenții CSU Universitatea de Vest au terminat în urma câștigătoarei CSC Berceni, o echipă, care…

4 ore ago

Controale la transportatorii transfrontalieri pe autostrada Timișoara-Arad

Angajatorii care desfășoară activități de transport rutier în spatiul Comunității Europene și lucrătorii transfontalieri, au…

4 ore ago

Vreme ploioasă la început de săptămână

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă. Cerul va fi variabil cu înnorări temporar accentuate mai…

8 ore ago

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

18 ore ago