Categorii: Sănătate

Medicamentele ar putea fi cumpărate și pe internet

Farmaciile autorizate vor putea vinde online medicamente fără prescripție medicală, în anumite condiții.

Acest lucru este prevăzut într-un proiect al Ministerului Sănătății aflat în dezbatere publică, spune purtătorul de cuvânt al ministerului, Oana Grigore.

Se creează un cadru legislativ, pentru vânzarea online a medicamentelor fără precripție medicală. Nu orice farmacie va putea să vândă online. Farmaciile care sunt autorizate de Ministerul Sănătății vor putea să își dezvolte site-uri pentru vânzare online, dar numai în anumite condiții, care vor fi stabilite ulterior . De asemenea, nu orice medicamente se pot vinde online, ci doar cele care se eliberează fără prescripție.

Proiectul include și reglementări pentru farmaciile din structura ministerelor cu rețea proprie, respectiv ministerul de interne, al justiției și ministerul apărării.

Medicamentele comercializate în aceste farmacii vor fi decontate atât de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate cât și din bugetul ministerelor menționate.

Sursa foto: dignited.com

 

 

Articole asemănătoare

Corvinul, iar startul cu ce are mai bun

Antrenorul Florin Maxim trimite în teren formula, pe care o consideră cea mai bună pentru…

19 minute ago

Sute de elevi, la Târgul Liceelor de la Timișoara

Liceele, colegiile, dar și școlile tehnice și duale și-au prezentat oferta la la Târgul Liceelor…

2 ore ago

Matematicianul timișorean George Lusztig, stabilit în SUA, distins cu Medalia de Aur a UVT

Specialist de talie mondială în reprezentări de grupuri algebrice și grupuri cuantice, George Lusztig este…

2 ore ago

Tranzy, aplicația prin care timișorenii pot urmări în timp real mijloacele de transport în comun

Platforma tranzi.ai a fost pusă gratuit la dispoziția Societății de Transport Public din Timișoara și…

3 ore ago

Aproximativ 40% din legitimaţiile de handicap pentru parcare gratuită verificate la Arad sunt multiplicate

Aproximativ 40% dintre cardurile speciale de parcare gratuită pentru persoane cu handicap folosite în Arad…

3 ore ago

Cadavrul unui bărbat spânzurat de o schelă, identificat de poliţiştii timișeni

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Timiş împreună cu poliţiştii Serviciului Criminalistic Timiş au identificat cadavrul…

3 ore ago