Categorii: Sănătate

Medicii de familie hunedoreni nu au suficiente doze de vaccin hexavalent

Deficitul de vaccin hexavalent pentru copii se ridică la circa 6.000 de doze, în județul Hunedoara, potrivit estimărilor Direcţiei de Sănătate Publică.

Necesarul de vaccin este calculat în funcţie de media naşterilor din ultimii ani, ţinându-se cont de faptul că vaccinul se aplică bebeluşilor în trei doze până la împlinirea vârstei de un an.

“Necesarul de vaccin hexavalent pentru anul 2016 se ridică la peste 9.600 de doze, în judeţul Hunedoara. La începutul anului am primit 1.500 de doze, iar alte 1.800 de doze au ajuns la medicii de familie din judeţ în vară”, a declarat medicul şef al DSP Hunedoara, Cecilia Birău.

Schema de imunizare cu vaccin hexavalent cuprinde trei doze, administrate copiilor la vârsta de două, patru şi unsprezece luni. Vaccinul hexavalent face parte din schema obligatorie de imunizare a copiilor şi se administrează împotriva tetanosului, tusei convulsive, difteriei, Haemophilus şi poliomielitei, dar şi hepatitei B.

 

Articole asemănătoare

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

5 ore ago

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

7 ore ago

Iepurii gigantici ai unui crescător din Banat ajung în Anglia

Patru iepuri gigantici au ajuns în Marea Britanie. Este vorba despre o primă comandă plasată…

8 ore ago

Centru pentru persoane cu dizabilități la Lugoj. Proiectul costă 1 milion de euro

Proiectul are ca scop construirea unui așezământ, care va fi dotat cu toate facilitățile. Centrul…

8 ore ago

Timișoreanul Vlad Dragomir a câștigat Cupa Ciprului

Românii Vlad Dragomir (25 de ani) și Adrian Rus (28 de ani) au cucerit Cupa Ciprului cu Pafos. În finală, Pafos a învins…

8 ore ago

Florentina Iușco, personal best și calificare la Campionatul European

Rezultat excelent pentru atleta Florentina Iușco de la CSM Deva, la a 69-a ediție a…

13 ore ago