Categorii: Sănătate

Meniu de sărbători la Spitalul Județean din Timișoara

Spitalul Judeţean Timişoara a pregătit meniul pacienților care rămân internați în perioada sărbătorilor de iarnă.

Felurile de mâncare au fost stabilite astfel încât pacienţii să poată respecta regimul impus de starea de sănătate însă vor fi şi preparate tradiţionale, pentru cei care au voie.

Pe listă se numără sărmăluţele, mămăliguţa, cozonacul, ciorba şi fructele, spune managerul Spitalului Judeţean Timişoara, Marius Craina.

“În zilele de sărbători, firma care asigură cateringul în Spitalul Județean, împreună cu specialiștii din spitalul nostru, cu medicul dietetician care stabilește și urmărește meniurilor, au hotărât ca în perioada de sărbători, pentru pacienții care pot să beneficieze de meniu tradițional, acesta să fie inclus în meniul pe care pacienții îl vor primi în zilele respective”, spune Marius Craina.

Pentru cei care trebuie să ţină un regim strict, spitalul va pune la dispoziţie mezeluri şi lactate dietetice, rasol de pasăre, diverse ceaiuri dar şi supe cu sau fără tăiţei, piure de cartofi, legume fierte.          Meniul a fost realizat de un medic dietetician.

Articole asemănătoare

Victorie facilă pentru Flavius Biea în lupta pentru centură

Pugilistul timișorean Flavius Biea a cucerit centura WBC Continental Latino, aseară, la Craiova. Bănățeanul l-a…

12 minute ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil și, pe arii restrânse, îndeosebi…

2 ore ago

România, dublă victorie în Golden League

Naţionala masculină de volei a României a debutat cu dreptul în noul sezon al competiţiei…

11 ore ago

Iordănescu a convocat preliminar 21 de stranieri pentru meciurile cu Bulgaria şi Liechtenstein

Selecţionerul echipei naţionale a României, Edward Iordănescu, a trimis 21 de convocări preliminare stranierilor pentru…

13 ore ago

Trenul cu pelerinii din Ungaria, participanți la procesiunea de la Șumuleu Ciuc, a intrat în țară prin Arad

Trenul care îi poartă pe pelerinii din Ungaria la Șumuleu Ciuc a intrat, vineri, în…

14 ore ago

Muzeele din Timișoara rămân închise în semn de protest în Noaptea Muzeelor

Muzeul Național de Artă din Timișoara a anunțat că refuză să organizeze evenimentul Noaptea Muzeelor,…

15 ore ago