Categorii: Sănătate

Noul spital de oncologie din Arad va fi recepționat luna viitoare

Noul spital de oncologie din municipiul Arad, care face parte din Spitalul Județean, va fi recepționat în cursul lunii august. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, in timpul vizitei pe care ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veștea, a făcut-o pe șantierul investiției.
Noul spital, in valoare de aproximativ 16 milioane de lei, este construit prin PNDL și bugetul județean, şi va avea 53 de paturi pentru pacienți.
Până în prezent s-au executat şi decontat lucrări în proporţie de 95 la sută, iar pentru punerea în funcţiune a spitalului mai sunt necesare achiziţionarea paturilor, a fotoliilor pentru tratament şi a altor elemente de mobilier.
Acesta este primul spital destinat pacienţilor oncologici care a fost construit vreodată la Arad, cu circuite separate şi aparatură modernă.
Complementar, Consiliul Județean a depus pe PNRR un proiect pentru construirea unei secţii de radioterapie, astfel încât in Arad să fie disponibil un act medical complet pentru persoanele care suferă de această boală cumplită.

 

Articole asemănătoare

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

2 ore ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

3 ore ago

Memorial automobilistic “Timișoara 1930” și expoziție de mașini de epocă, la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…

4 ore ago

Victorie facilă pentru Flavius Biea în lupta pentru centură

Pugilistul timișorean Flavius Biea a cucerit centura WBC Continental Latino, aseară, la Craiova. Bănățeanul l-a…

4 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil și, pe arii restrânse, îndeosebi…

6 ore ago

România, dublă victorie în Golden League

Naţionala masculină de volei a României a debutat cu dreptul în noul sezon al competiţiei…

14 ore ago