Categorii: Sănătate

Patru medici din Timişoara, detaşaţi la Arad. Spitalul Județean a făcut 19 angajări

Patru medici din Timişoara sunt detaşaţi la Arad, în perioada 3 – 8 aprilie, conform unui ordin al secretarului de stat Raed Arafat.

Medicii detaşaţi sunt doi epidemiologi din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică Timişoara, un specialist ATI de la Spitalul Clinic Militar de Urgenţă Timişoara şi un specialist în medicină de urgenţă din cadrul UPU-SMURD Timiş.

“Mandatul celor patru cadre medicale este de a efectua o analiză a situaţiei generale şi a celei din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, urmând ca la finalul detaşării să înainteze un set de propuneri şi să urmărească implementarea acestora”, se precizează în comunicatul Prefecturi Arad.

Cei patru medici vor vizita toate spațiile spitalului și ale Direcției de Sănătate Publică, se vor întâlni cu medicii și vor oferi consultanță specializată.

Pe lângă medicii detaşaţi de la Timişoara, conducerea Spitalului Judeţean din Arad anunță că a angajat şi 19 medici pe perioadă determinată.

Este vorba despre medici de anestezie şi terapie intensivă, de urgenţă şi alte câteva specializări, toţi urmând să fie implicaţi în tratarea pacienţilor diagnosticaţi cu Covid 19.

Articole asemănătoare

WTA Roma | Eliminare pentru Ana Bogdan, calificare pentru Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian

Calificată în turul al doilea după un meci reușit în fața canadiencei Leylah Fernandez, Ana Bogdan…

4 ore ago

AUDIO | Cade cortina peste Liga a doua. Corvinul, ultimul joc înaintea finalei de Cupă

De la ora 11:00 se vor juca cele șase meciuri din play-out, din etapa a…

5 ore ago

Pieton lovit mortal de mașină după ce a traversat pe roșu în Timișoara

Accidentul s-a produs, în această dimineață, pe strada Andrei Șaguna din Timișoara. „Un bărbat de…

5 ore ago

Campanie de ridicare a deșurilor voluminoase la Hunedoara

Până în data de 14 mai, hunedorenii pot depozita deșeurile voluminoase lângă punctele de colectare…

8 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, temperaturile vor fi apropiate de cele normale în această perioadă. Cerul va fi variabil,…

9 ore ago

Forum internațional de afaceri cu sute de participanți la Timișoara

Firme din România, Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina, discută astăzi și mâine,…

19 ore ago