Categorii: Sănătate

Primii cinci pacienţi vindecaţi de coronavirus, externaţi de la Spitalul Județean din Deva

Primii cinci pacienţi care au fost internaţi la secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva au fost declaraţi vindecaţi de coronavirus.

Cei cinci au fost externaţi, cu respectarea normelor în vigoare, între ei numărându-se şi un medic.

Medicul șef al Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, dr. Cecilia Birău, spune că sunt și alți pacienți care așteaptă rezultatele testelor.

În urma vindecării celor cinci pacienţi, în spital mai sunt internate 80 de persoane bolnave de COVID-19.

Spitalul din Deva este condus de o echipă formată din trei medici militari, aceştia fiind instalaţi pe funcţii în cursul zilei de miercuri de către ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, prezent la Deva.

Spitalul Județean din Deva a fost desemnat ‘spital COVID’, adică unitate medicală în care sunt tratate cazurile de infecţie cu noul coronavirus.

De la începutul monitorizării în judeţ au fost confirmate 212 cazuri de persoane infectate cu coronavirus. Dintre acestea, 30 s-au vindecat şi s-au externat din spitalele din ţară unde au fost tratate.

Articole asemănătoare

Tranzy, aplicația prin care timișorenii pot urmări în timp real mijloacele de transport în comun

Platforma tranzi.ai a fost pusă gratuit la dispoziția Societății de Transport Public din Timișoara și…

12 minute ago

Aproximativ 40% din legitimaţiile de handicap pentru parcare gratuită verificate la Arad sunt multiplicate

Aproximativ 40% dintre cardurile speciale de parcare gratuită pentru persoane cu handicap folosite în Arad…

32 de minute ago

Cadavrul unui bărbat spânzurat de o schelă, identificat de poliţiştii timișeni

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Timiş împreună cu poliţiştii Serviciului Criminalistic Timiş au identificat cadavrul…

55 de minute ago

“PRO DATINA” respectă tradiția de 15 ani

Festivalul  folcloric „Din comoara satului” a fost primul eveniment important al  Asociației culturale “PRO DATINA”…

3 ore ago

Festivalul și Concursul Internațional „Alma Cornea Ionescu”, la ediția 21

În perioada 16-21 mai 2024, se va desfășura, la Timișoara, cea de a XXI-a editie…

5 ore ago

Alpinistul Adrian Ahriţculesei începe escaladarea vârfului Everest

Alpinistul Adrian Ahriţculesei a finalizat pregătirile pentru escaladarea vârfului Everest, cel mai înalt din lume.…

8 ore ago