Categorii: Sănătate

Primul spital online din Europa, lansat de medici români

SpitalOnline.ro, prima platformă de live chat medic – pacient la nivel european, a fost lansată marţi în România la iniţiativa antreprenorială a unui grup de medici români, cu suportul unor specialişti din Marea Britanie, în urma unei investiţii de aproximativ 30.000 de euro.

Proiectul se doreşte o alternativă a consultaţiilor medicale clasice şi este susţinut iniţial de un număr total de 150 medici.

Potrivit iniţiatorului proiectului, Mihai Râşcu, consultaţiile sunt făcute de medici din toate specialităţile care au drept de liberă practică pe teritoriul Românie şi ‘automat sunt legale’.

Pentru medici, platforma reprezintă o oportunitate de promovare şi de extindere a bazei de pacienţi.

Fondatorii estimează că la un an de la lansare vor colabora cu aproximativ 400 de medici pe lună, atât medici români care profesează în ţară şi în străinătate, cât şi medici străini. Proiectul beneficiază deja de susţinerea unor specialişti din Londra.

 

Sursa foto: antena3

Articole asemănătoare

AUDIO / Vestul Olimpic, episodul 20: Herta Anițaș

Fiind mai înaltă decât fetele din clasa ei, a fost atrasă oarecum firesc de handbal,…

32 de minute ago

Traficul greu este restricționat timp de două zile în Ungaria

Autoritățile de frontieră din Ungaria anunță că, în cele două zile, nu este permisă circulația…

3 ore ago

Vreme instabilă în Banat și Crișana

Vremea va fi închisă, iar cerul va prezenta înnorări temporar accentuate. Pe arii relativ extinse…

4 ore ago

CNAIR preia construcția sensului giratoriu de pe centura Lugojului

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că proiectul de construire a sensului giratoriu de pe…

10 ore ago

Lotul Lugoj-Timișoara, cel mai avansat din proiectul de modernizare a cării ferate din vestul țării

Lucrările la calea ferată între Lugoj și Timișoara sunt cele mai avansate de pe toate…

10 ore ago

Opera Națională Română din Timișoara în concerte de gală, la The Royal Concertgebouw din Amsterdam

Opera Națională Română din Timișoara a fost invitată să susțină o serie de trei concerte,…

10 ore ago